Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi vandalizat o clădire de patrimoniu din centrul Aradului, unde a scris cu spray negru un mesaj referitor la Călin Georgescu. Jandarmii spun că acesta ar fi vandalizat și alte clădiri și imobile din municipiu, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Mesajul, scris pe clădirea Trezoreriei Arad
Bărbatul a fost identificat de jandarmii arădeni în urma verificărilor și a recunoscut că a realizat înscrisurile. Printre acestea se numără mesajul „Georgescu spaima securiștilor”, scris pe zidul clădirii Trezoreriei Arad.
Imobilul este clasat ca monument istoric și găzduiește instituții precum ANAF și Universitatea „Aurel Vlaicu”.
Jandarmii au descoperit și alte înscrisuri
Potrivit verificărilor efectuate de autorități, bărbatul ar fi vandalizat și pereții altor instituții și imobile din municipiul Arad.
Printre obiectivele vizate se află și gardul nou al cimitirului de la UTA.
Dosar penal pentru distrugerea monumentului istoric
Pentru înscrisul realizat pe clădirea monument istoric, jandarmii arădeni au întocmit acte de sesizare penală pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de articolul 253 din Codul penal.
Documentele au fost înaintate Inspectoratului de Poliție Județean Arad, care va continua cercetările.
În cazul celorlalte acte de vandalism, autoritățile au stabilit că faptele constituie contravenții și pot fi sancționate cu amendă sau avertisment.
Cercetările urmează să stabilească toate împrejurările în care au fost realizate înscrisurile și eventualele prejudicii provocate.


















































































































