Partidul Social Democrat a decis luni să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan, după o consultare internă în care 97,7% dintre participanți au votat în favoarea acestei măsuri. Decizia deschide calea unei noi crize politice în România, conform: https://debanat.ro/
Votul a avut loc în cadrul reuniunii interne intitulate „Momentul Adevărului”, organizată de conducerea PSD. Liderii partidului au fost întrebați dacă susțin retragerea sprijinului politic pentru actualul premier, iar majoritatea covârșitoare a răspuns afirmativ.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după anunțarea rezultatului că mandatul primit din partea partidului este clar și că formațiunea va acționa în perioada următoare.
„Când 97,7% dintre colegi îți spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai e loc de altceva. Am înțeles acest lucru. Vă asigur că în zilele următoare vom acționa”, a afirmat Grindeanu.
Scorul înregistrat la vot a fost remarcat și prin proporția sa neobișnuit de mare, amintind de procentele aproape unanime din perioada comunistă.















































































































