Timişoara este oraşul care a dat numeroase personalităţi în domeniul arhitecurii, care au adus contribuţie la patrimoniul cultural din Transilvania şi Banat. Unul dintre cei mai erudiţi arhitecţi născuţi în Timişoara a fost Kós Károly. Era şi scriitor, grafician, etnograf şi politician. S-a născut la Timișoara, în 1883, din părinţii Karl Kosch – funcţionar la poştă şi Sidonia Sivet, de origine austro-franceze.
Kós Károly a locuit în primii ani de viață în cartierul Iosefin, într-o casă de pe actualul bulevard Dragalina, la numărul 16.
“În această casă s-a născut la 16 decembrie 1883 eminentul arhitect și scriitor maghiar Kós Károly”, scrie în limbile maghiară, română și germană pe două plăcuțe memoriale montate în gangul casei unde a locuit familia Károly.
Kós Károly nu va sta însă foarte mulți ani în orașul de pe Bega, pentru că familia decide să se mute la Sibiu, acolu unde copilul este înscris la şcoală. Apoi, ajunge la Cluj, după ce tatăl său primeşte loc de muncă la Cluj, astfel că este urmat de familie. Tânărul Kós Károly va termina colegiul reformat de la Cluj, iar în 1901 dă bacalaureatul.
În 1902 ajunge la Universitatea Tehnică din Budapesta, dar după doi ani se transferă la Arhitectură, pe care o termină cu rezultate strălucite.
Încă din timpul studiilor a manifestat interes pentru arhitectura tradiţională ţărănească, în special pentru cel din Ţinutul Secuiesc şi zona cu folclor din zona localităţii Rimetea.
În 1910 cumpără o proprietate la Stana (judeţul Sălaj), unde îşi construieşte casa ce îi va fi refugiu. Anii următori devine un arhitect apreciat în capitală. În proiectele sale foloseşte elemente din tradiţia populară din Ţara Călatei, dar şi din Secuime.
În anii 1917-1918, beneficiind de o bursă de stat, face o călătorie la Istanbul. După primul Război Mondial, arhitectul decide să revină definitiv în Ardeal, devenind un promotor al arhitecturii şi ornamenticii din Ţara Călatei.
Declararea Republicii Călata
Kós Károly a conceput un plan detaliat pentru constituirea şi proclamarea unei republici independente, sub denumirea de Republica Călata. Arhitectul a conceput un statut, stemă, grafica unei bancnote, un drapel, ba chiar şi un timbru.
După unirea Transilvaniei cu România, Kós Károly devine un militant al drepturilor maghiarilor din Ardeal. În 1919, în baza principiilor de autodeterminare formulate de Wilson, organizează Republica Călata, declarată la Huedin în faţa a peste 40.000 de etnici maghiari, debusolaţi după ce au devenit cetăţenii Regatului României.
Kós Károly în 1937 FOTO Wikipedia
Ţara Călatei (în maghiară Kalotaszeg) este o regiune etnografică situată în vestul judeţului Cluj, dispusă în văile dintre oraşul Cluj-Napoca şi Huedin.
De problemele locuitorilor se ocupa Consiliul Dirigent de la Sibiu, un fel de guvern interimar al Transilvaniei care a funcţionat între anii 1918-1920.
Kós a conceput un plan detaliat pentru constituirea şi proclamarea unei republici independente sub denumirea de Republica Calata. Proiectul era o utopie, mai cu seamă că prin această regiune trecerea unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care lega oraşele Cluj şi Oradea.
Arhitectul a conceput un statut, stemă, grafica unei bancnote, un drapel ba chiar şi un timbru. Consiliul Dirigent de la Sibiu a respins însă cererea de autonomie depus de Kós. Toate acele documente cu care Kós s-a dus la Sibiu sunt păstrate astăzi în Arhivele din Budapesta.
Arhitect, scriitor, profesor şi politician la Cluj
Kós Károly a fost membru fondator al Partidului Popular Transilvănean, în 1921, care mai apoi se transformă în Partidul Popular Maghiar. Avea să fie preşedintele filialei Cluj.
În 1924 fondează editura independentă a scriitorilor ardeleni, în 1926 face parte din grupul care fondează revista Erdely Helikon, pe care o conduce până în 1931.
Biserica cu Cocoș din Cluj, creația lui Kos
În 1944 casa lui Kós este jefuită, iar arhitectul este nevoit să se refugieze la Cluj.
În anii 1946-1948 este deputat în adunarea naţională.
Începând din 1940 predă disciplina în construcţii agricole la Colegiul Superior din Cluj, din 1945 este decan, apoi profesor până în 1953.
Kós şi-a continuat activitatea de arhitect în Ardeal până în 1960. A făcut multe proiecte de locuinţe, clădiri publice, construcţii agricole, construcţii şi restaurări de biserici.
A proiectat mai multe biserici româneşti în zona Călata: Bisericile greco-catolice din Stana (1927), Petrinzel (1927), Ardeova (1930), Feiurdeni (1928), a participat la concursul pentru realizarea Catedralei Ortodoxe din Cluj (a ocupat locul secund).
După instaurarea comunismului, Kós se retrage din viaţa publică. Moare în 24 august 1977, la Cluj. Avea 93 de ani.
