Luni noaptea, polițiștii timișeni au fost sesizați că la sediul unei importante companii multinaționale din Timișoara, specializată în producția de anvelope, ar fi fost amplasată o bombă, conform, debanat.ro.
Amenințarea a venit prin telefon, în jurul orei 23 , iar forțele de ordine s-au deplasat de urgență la sediul fabricii și au efectuat verificări. Din fericire, s-a constatat că era vorba despre o alarmă falsă.
În acest caz, polițiștii Secției 5 Timișoara s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Amănunte citiți pe: debanat.ro















































































































