Timișoara găzduiește, pentru al treilea an consecutiv, Festivalul „25 de Ore de Teatru Non-Stop”, un maraton cultural care va începe sâmbătă, 4 octombrie, la ora 18:00, și se va încheia duminică, 5 octombrie, târziu în noapte. Evenimentul aduce spectacole, concerte și performance-uri în 13 spații convenționale și neconvenționale din oraș, conform: https://renasterea.ro/
Festivalul, moștenire a statutului de Capitală Europeană a Culturii 2023, propune un program continuu de o seară, o noapte și o zi întreagă, cu artiști din țară și din străinătate. Publicul va putea alege între multiple evenimente care se vor desfășura simultan, organizatorii promițând „un carusel de emoții și de sentimente”.
Deschiderea oficială va fi făcută de Teatrul Apropo din București, cu comedia romantică „Repetiția de seară”, programată pe 4 octombrie, ora 20:00, la Casa Tineretului. În distribuție se află actorul Liviu Cheloiu și timișoreanca Claudia Moroșanu, remarcată pe scenele independente din Capitală.
Pe parcursul nopții, spații precum Scârț Loc Lejer, Casa Artelor sau Cuib D’Arte vor găzdui performance-uri experimentale, iar dimineața de duminică va aduce recitaluri poetice în Piața Unirii. Ziua continuă cu spectacolul pentru copii „Muzicanții din Bremen” la Grădina Institutului Francez și cu reprezentațiile adolescenților de la Fabrica de Teatru. Seara se va încheia cu producția „Un spectacol dumnezeiesc” a Teatrului Nou din București, iar gongul final va aparține companiilor timișorene Teatrul Basca & C4Company.
După ultimele spectacole, publicul este invitat la un AfterParty la Cuib D’Arte, unde îi va putea întâlni pe artiști și organizatori. Accesul la multe dintre evenimente este gratuit, iar biletele disponibile vor avea prețuri accesibile.
Festivalul este un concept Bis Teatru, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și organizat cu sprijinul mai multor parteneri culturali locali. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).













































































































