Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Evenimente

VIDEO Salvatorii monumentelor Banatului, premiați cu cel mai important premiu dedicat patrimoniului din Europa

„Ambulanța pentru monumente” a câștigat cel mai important premiu european din domeniul patrimoniului. Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii ediției 2020. Periplul european nu se oprește aici, pentru că asociația intră în competiție și pentru „Public Choice Award”, așa că își invită susținătorii să voteze aici: https://vote.europanostra.org/, alături de alte două proiecte pe care le apreciază și să facă mesajul cunoscut cât mai multor persoane.

“În aceste momente de bucurie ne îndreptăm gândul către toți cei care au fost implicați direct și indirect în proiectul nostru, mulțumind voluntarilor, meșterilor, beneficiarilor, donatorilor și sponsorilor, și, nu în ultimul rând, autorităților locale și regionale care s-au implicat cu entuziasm în acest proiect. Vă mulțumim vouă, celor care ne-ați susținut cu aprecierile, comentariile și distribuirile voastre. 

Suntem conștienți că patrimoniul românesc nu este nici pe departe salvat, și că unele dintre monumente vor mai avea de suferit în continuare, dar vom face tot posibilul ca prin sprijinul vostru să ne organizăm mai bine și să ne extindem cât mai mult în teritoriu”, scriu cei de la “Ambulanța pentru monumente”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Juriul competiției menționează, printre altele: „Ambulanța pentru monumente” acționează cu o mare sensibilitate pentru punerea în siguranță, mentenanța și restaurarea clădirilor de patrimoniu. (…) Această inițiativă puternică ar putea fi adaptată pentru un număr de alte țări din Europa.”

Cine sunt “Ambulanța pentru monumente”?

Noi suntem o rețea informală de patrimoniu alcătuită din Asociatia Monumentum, Asociatia pentru Patrimoniu Activ- PACT, Asociatia Culturala Vernacular și Asociația „Arhaic”. Rețeaua este în continuă creștere, cu un număr de alte patru organizații care ni se vor alătura anul acesta: Asociația „Actum”, Asociația „Inima Olteniei”, Asociația „Atelierul de Patrimoniu” și Asociația „Rost”.

Proiectul beneficiază de sprijinul Alteței Sale Regale, Prințul de Wales prin The Prince’s Foundation și Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture. Pentru că patrimoniul trebuie abordat integral, ne arătăm recunoștința față de colegii din organizațiile românești și străine, care, ca si noi, contribuie la salvgardarea monumentelor de pe întreg teritoriul țării.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Ce spune Prințul Charles despre proiect

Unul dintre cei care i-au felicitat pe inițiatorii proiectului este Prințul Charles de Wales. Un promotor al României în Marea Britanie, Alteța Sa s-a declarat încântat de ideea proiectului și de susținerea de care se bucură acesta pe plan internațional. Ambulanța monumentelor a renovat o serie de biserici din Banat, printre care și cea mai veche biserică din lemn a zonei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

O fată de 13 ani a fost rănită luni seara, după ce a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada în...

Administrație

Consiliul Județean Timiș a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, devizul general și cofinanțarea pentru un proiect de investiții privind distribuția gazelor naturale în...

Eveniment

La Reșița are loc în weekendul 8-10 mai, Festivalul Primăverii. Vor fi  trei seri consecutive de concerte live, cu artiști de top din muzica...

Știri din Banat

Ștrandul din Lugoj ar putea fi redeschis în această vară, după șapte ani în care a fost complet închis și lăsat în paragină. Autoritățile...