Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

VIDEO Oamenii care pregătesc artiștii Banatului. Profesorii de la Școala de Arte din Timișoara își spun povestea

Proiectul de prezentare a profesorilor, într-o filmare de câteva minute, a fost demarat de Școala de Artă în urmă cu o lună. Săptămânal, câte un profesor vine în fața camerei și își spune povestea. Până acum s-au prezentat Eduard Dandoți, Carmen Popovici Dumbravă și Georgiana Necșa.

„Grigore Moisil spunea că <<un profesor bun e cel care face ca lucrurile grele să ți se pară ușoare>>. Noi spunem că un dascăl bun este acela care vede talentul din tine și te ajută apoi să îl transformi într-un mod de viață. Sunt deja 20 de ani de când Școala de Artă funcționează în cadrul Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș. De-a lungul celor 2 decenii, mii de cursanți și zeci de dascăli au parcurs împreună traseul, uneori anevoios, dar mereu fascinant, al artei prin educație. A venit acum rândul lor, al profesorilor, să fie cei care își spun singuri povestea. Un dascăl, dincolo de imaginea lui în fața cursanților, este un om cu pasiuni, cu energie, cu vise și cu speranțe. Ne-am propus să vi-i prezentăm aici pe profesorii noștri de artă, așa cum se văd ei înșiși. Sunt profesorii care vă așteaptă să le deveniți parteneri la cursurile care vă pot împlini viața, prin șlefuirea unor talente despre care poate încă nici nu știți că le aveți. Și pentru că suntem la Școală, o să strigăm catalogul. Nu al elevilor, ci un catalog nou, al celor care predau”, arată reprezentanții Școlii de Artă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Școala de Arte din Timișoara este o formă de învățământ artistic alternativ care se adresează tuturor celor care au aptitudini artistice, în funcție de specialitatea aleasă.


Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care criza economică pune tot mai multă presiune pe micile afaceri din România, antreprenorii locali sunt nevoiți să găsească soluții pentru...

Stiri din Timiș

Bărbatul de 31 de ani din județul Timiș, devenit cunoscut pe TikTok sub porecla de „regele TikTok-ului”, va petrece următoarele 30 de zile în...