Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

VIDEO Matematicianul de la Lugoj. Povestea elevului care a adus premii internaţionale pentru România

Sergiu Novac este de departe cel mai bun elev al Liceului Teoretic “Coriolan Brediceanu” din Lugoj, din ultimele decenii și o mândrie pentru învățământul lugojean. Anul 2019 a fost unul prolific pentru el, cu rezultate incredibile pe plan național și internațional, care au culminat cu medalia de argint la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată la Universitatea din Bath, Marea Britanie.

Sergiu Novac a făcut parte din echipa României, formată din șase elevi, care la final au s-a clasat în ierarhia mondială pe locul 17 din 112 țări participante. Sergiu a mai participat în acest an și la alte concursuri la care a obținut rezultate de excepție. A luat medalia de aur la Olimpiada Națională și argintul la Balcaniada care a avut loc la Chișinău.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Performanțe de excepție, în toți anii de liceu

În ultimii trei ani a câștigat aurul la Olimpiada Națională, în clasa a X-a- medalia de argint la Balcaniadă, iar în clasa a IX-a s-a remarcat la Olimpiada Pluridisciplinară din Rusia, unde a obținut mențiune. Elevul a fost pregătit de profesoara Adriana Mariș. Pregătirea lui Sergiu presupune timp alocat studiului, pasiune și implicare. Sergiu spune că a ales acest drum conşrient de eforturile pe care va trebui să le facă, însă nu regretă şi le mulţumeşte celor care l-au sprijinit.

”E nevoie de mult timp pentru studiul individual, dar nu aș putea spune că regret ceva.  Au fost foarte multe persoane, care au fost alături de mine şi m-au ajutat. Nu pot să nu o menționez pe doamna profesoară Mariș, chiar doamna profesoară Pană care m-a descoperit în clasa a V-a. Mereu există lucruri pe care le poți învăța și am ajuns la concluzia că cu cât știi mai multe cu atât îți dai seama cât de multe ai mai putea știi”, spune Sergiu.

Aurelian Sima, directorul Liceului Teoretic “Coriolan Brediceanu”, îl consideră pe Sergiu cel mai bun ambasador al învăţământul lugojean.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“Sergiu reprezintă un vector de imagine atât pentru școala noastră, dar și pentru orașul nostru, un vector de imagine în țară, dar și în străinătate și când spun acest lucru o fac bazându-mă pe rezultatele extraordinare obținute de el, la olimpiadele și concursurile școlare pe matematică unde de fiecare dată a obținut premiul I la Olimpiada Națională, iar în primăvara acestui an am avut bucuria să obțină medalia de argint la Internațional, la Londra, reprezentând România. Un rezultat extraordinar, îl felicit încă o dată și pe el și pe părinții lui, pentru toate condițiile create și îi doresc mult succes, mai că e în ultimul an de liceu. Îi doresc succes la bacalaureat, la admiterea la facultate și la toate examenele vieții”, a spus Aurelian Sima.

Sergiu Novac încă analizează perspectivele pe care le are în viitor și spre ce universitate să se îndrepte. A aplicat la Universitatea Oxford și așteaptă un răspuns, dar nu exclude nici ideea de a opta pentru o Universitate din România.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Uncategorized

O călătorie care în mod normal durează aproximativ o oră între Timișoara și Lugoj s-a transformat într-un coșmar pentru pasagerii trenului Regio 9578, în...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Educație

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat, la Iași, numele a doi dintre cei trei consilieri pe care îi are în prezent, după...

Actualitate

Consiliul Local Reșița a adoptat proiectul de hotărâre prin care activitățile de jocuri de noroc vor fi interzise pe teritoriul municipiului. Un argument important...