Connect with us

Hi, what are you looking for?

flanco.ro/

Social

Viața unui copil de 8 ani atârnă de un fir de ață. S-a trezit din comă profundă

Cancerul lovește la vârste din ce în ce mai fragede. Ioana are numai 8 ani și de la 4 ani se luptă cu boala nemiloasă a secolului. După o operație extrem de riscantă și mai multe ședințe de chimioterapie – extrem de agresive pentru trupul unui copil vlăguit deja de boală – viața Ioanei depinde acum de un tratament inovativ care reușește să topească în fiecare zi, milimetru cu milimetru, tumora cu care micuța se luptă de 4 ani. Costurile tratamentului depășesc însă posibilitățile financiare ale unei familii obișnuite cu 4 copii. 3.000 de euro pe lună, atât costă viața unui copil greu încercat de soartă.

Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?

,,Când propriul copil îți pune o asemenea întrebare, te cutremuri! Am simțit un fior puternic pe șira spinării și m-am blocat. Nu știam ce să îi răspund. Până la urmă m-am adunat și i-am spus din toată inima, cu toată convingerea mea de părinte: Tu nu o să pleci nicăieri, mami! Tu o să rămâi mereu lângă mine, pentru că Doamne-Doamne e acolo sus și te va face bine!“ Ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi, dar și cu încredere în privire, Alina mama micuței luptătoare.

Ioana a ajuns prima dată la spital în 2019, când părinții au observat că are abdomenul umflat, iar fetița slăbea de la o zi la alta.

,,Am mers la urgențe, la Spitalul Județean din Suceava. Medicii i-au făcut mai multe analize, ecografii, iar diagnosticul a fost unul cumplit: neuroblastom de lanț ganglionar paravertebral – practic o tumoră îi afecta nervii periferici ai abdomenului. Am simțit că se prăbușește cerul pe mine. Nu mai știam ce e cu mine, eram prăbușită efectiv. În sufletul meu de mamă este o luptă continuă. Sufletul meu este zdrobit în mii de bucăți, dar trebuie să merg mai departe, să lupt cu toate forțele pentru copilul meu.“

S-a trezit după trei săptămâni de comă profundă

Ioana a fost operată de urgență la un spital din Iași. Intervenția a durat nu mai puțin de 11 ore și a fost una extrem de riscantă, pentru un copil care la acea vreme avea doar patru ani. Tumora nu a putut fi extirpată în totalitate și imediat după operație micuța Ioana a intrat în comă timp de 3 săptămâni.

,,Când s-a trezit era ca o legumă, cântărea doar 14 kilograme. Medicii ne-au propus să o internăm la secția de îngrijiri paliative, dar că nu mai are șanse să supraviețuiască. A fost un moment extrem de greu pentru noi, însă am decis să o luam acasă, în familie, să o îngrijim câte zile va mai trăi”, ne-a povestit cu lacrimi în ochi și cu sufletul răvășit de durere mama fetiței.

Părinții Ioanei nu au renunțat nicio secundă la copilul lor, au luat legătura cu alți medici din București și Timișoara și au decis să înceapă un tratament inovativ. Pe lângă clasicele și groaznicele cure de chimioterapie, Ioanei i se administrează și un tratament naturist care dă rezultate.

Dumnezeu face miracole prin oameni 

„Nu știu ce planuri are Dumnezeu cu fetița noastră, dar dintr-o legumă, că asta era când am adus-o acasă de la spital, corpul ei respingea orice fel de medicament, fetița se simte mult mai bine. Pentru noi este un miracol. În acest moment însă nu mai avem resurse financiare pentru continuarea tratamentului, iar dacă îl întrerupem tot efortul nostru va fi în radar,” ne-a mai povestit mama fetiței.

Alina a încetat să mai lucreze în momentul în care Ioana a avut nevoie de asistență permanentă. Astfel, familia se bazează doar pe veniturile tatălui, care lucrează cu ziua, pe ajutorul de handicap al micuței Ioana și pe alocațiile copiilor.

,,Noi, cei de la Asociația Salvează o inimă, nu am putut fi indiferenți față de situația extrem de dificilă în care se află această familie și vă cerem ajutorul fiecăruia dintre voi. Donați, indiferent cât, un mic sacrificiu financiar poate însemna enorm pentru viața unui copil, așa cum s-a întâmplat în nenumărate cazuri. Ioana are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor,” Vlad Plăcintă președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/ioana-dobrea/


Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Ioana Dobrea!

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un premiu de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 1.622.010,08 lei (peste 325.000 de euro), a fost câștigat la tragerea din 8...

Eveniment

Mii de oameni sunt așteptați să petreacă Revelionul în Piața Victoriei din Timișoara, la cea mai mare petrecere publică din oraș, conform: https://www.tion.ro/   Evenimentul,...

Știri

În săptămâna 9 – 15 decembrie, vor avea loc întreruperi ale energiei electrice în Timișoara și în mai multe localități din județul Timiș. Aceste...

Eveniment

Episcopia Caransebeșului și Asociația Ethos Sens organizează un eveniment cultural și spiritual cu ocazia sărbătorilor de iarnă, conform: https://www.episcopiacaransebesului.ro/   Evenimentul va avea loc miercuri,...