Unul dintre ultimele evenimente de tip Banat Brunch din 2022 are loc nu departe de Lugoj. Este vorba despre Banat Brunch Pietroasa, un eveniment dedicat gurmanzilor și iubitorilor de mâncare tradițională. La Pietroasa, sat aflat la granița de est a județului Timiș, brunch-ul este programat pentru acest weekend.
În 13 și 14 august sunteți așteptați din nou la Pietroasa nr. 53, în gospodăria domnului profesor Martinescu (Verde de Banat) cel care – de această dată – a extins pentru oaspeții săi experiențele unui sfârșit de săptămână într-un sat timișean.
În 13 august puteți participa la evenimentele unui nou brunch pentru a vă reîntâlni cu bucătăria locală tradițională, iar mai apoi să înnoptați fie în grădinile casei, într-un cort, fie la pensiunile din zonă, pentru ca duminică, 14 august, să luați parte la primul eveniment Șură de cultură.
Un concert al trupei Vandercris (Horea Silvio Crisovan, Florin Cvașa, Marcelle Poaty-Souami, Dănuț Blaga, Lucian Nagy), însoțit de o expoziție foto cu povești adevărate ale locuitorilor din #ȚinutulPădurenilor, surprinse de Horea Preja și Cristian Tzecu.
Între toate acestea, sunteți așteptați la ture ghidate prin #ȚaraFăgetului, ca să nu uitați unde vă aflați!
Rezervări:
https://booking.mytransylvania.ro/…/banat-brunch-pietroasa