Primăria Lugoj a anunțat că se vor relua lucrările din centrul orașului, la tronsonul din strada Mocioni, dintre Ceasul Electric și Hotel Dacia. “Cât...
ADR Vest anunță că forma restaurată a Cetății Ladislau, de pe Clisura Dunării, din Coronini, județul Caraș-Severin, începe să prindă contur, pe măsură ce...
Între 14 -27 aprilie 2021, organizatorii concursului de creație „3R – Reducere, Refolosire, Reciclare a deșeurilor” aduc la Iulius Town cele mai frumoase lucrări...
Primarul Claudiu Buciu va cere Consiliului Municipal Local Lugoj, la viitoarea ședință, modificarea regulamentului privind intervențiile în carosabil. Până în prezent, cei care spărgeau...
Pentru Cinematograful Studio a fost finalizată procedura de achiziție a lucrărilor de execuție. Lucrările vor dura 18 luni, iar investiția se va ridica la ...
Aeroportul din Timișoara continuă investițiile în pandemie, chiar dacă resimte restricțiile impuse la nivel global, în ceea ce înseamnă traficul aerian și de pasageri,...
Au fost depuse actele necesare pentru eliberarea certificatului de urbanism în vederea restaurării gării din Băile Herculane. Cererea a fost făcută de CFR Călători,...
Nu demult, vicepreşedintele Consiliului Județean, Marius Isac, spunea că lucrările pe DJ 608 Teregova-Luncaviţa vor începe până în 20 februarie. Într-adevăr, înainte de 20...
Guvernul României alocă încă peste 8 milioane de lei pentru exproprieri suplimentare pe șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud. Se fac lucrări suplimentare la...