Oficial, este unul dintre puținele sate oficial depopulate și deci complet părăsite ale României. Aici, nu a mai trăit nimeni de mai bine de 20 de ani. Casele sunt în ruină, la fel ca biserica și școala satului, pe vremuri locuri importante pentru cele câteva familii care populau așezarea. Acum însă, în loc să fie îngrijit și, de ce nu, transformat într-un muzeu în aer liber în adevăratul sens al cuvântului, satul este la fel de greu accesibil și de pustiu.
Vorbim despre Lindenfeld, un sat din Munții Semenic ai Banatului, unde ultimul locuitor, un anume Paul Schwirzenbeck, a decedat în anul 1998. De atunci, satul nu mai are niciun locuitor, fiind oficial considerat depopulat. Satul se află la 20 de kilometri de Caransebeș. Drumul cu asfalt se termină undeva după satul Poiană, de acolo doar mașinile 4×4 putând să meargă relativ ușor până în așezare.
Istoria satului fără oameni
Lindenfeld a apărut în anul 1828. Atunci, în sat au ajuns și au început să se dezvolte un total de 36 de familii. Au început prin a-și ridica așezări precum case, cu ajutorul lemnului tăiat din pădurea de lângă localitate. Familiile ajunse aici prima dată au descoperit însă că iernile în Lindenfeld erau grele. Mult prea grele pentru ele, atât de grele încât, la 5 ani după ce au venit, nicio familie din cele 36 originale nu se mai aflau în sat.
În 1883, alte 18 familii au decis să își încerce norocul și să își testeze limitele și s-au mutat în casele noi și proaspăt abandonate. De aici, cele 18 familii nu au mai plecat până în 1910. În total, la acea vreme în sat trăiau 230 de oameni, toți nemți. Cei mai mulți locuitori pe care satul i-a înregistrat vreodată a fost 314, potrivit documentelor oficiale, număr atins în 1930.
Începutul sfârșitului
Ce a dus într-un final la destrămarea satului și la începutul sfârșitului Lindenfeldului? Drumul. Greu accesibil pe timp de vară, complet impracticabil iarna, drumul care lega satul de lumea civilizată a stat la baza depopulării satului. Deși s-au făcut biserică, școală, casă de comună și s-au tras apă și curent, satul pur și simplu a fost scos de pe radarul de interese al tinerilor. În 1977, la Lindenfeld mai locuiau doar 93 de persoane, germani și maghiari, toți cu vârste respectabile.
Ultimul localnic al satului, Paul Schwirzenbeck, moare la 1998. Este oficial ultimul sătean din Lindenfeld, în 22 de ani niciun alt om nemaifiind interesat să se mute aici. Satul este astăzi un adevărat muzeu în aer liber, dedicat trecerii nemiloase a timpului, dezinteresului autorităților și puterii naturii peste care nici măcar o ființă inteligentă ca omul nu poate să treacă. Se vorbește despre reabilitarea drumului până în sat și despre punerea la punct a așezării pentru a fi transformată în muzeu în aer liber. Până acum însă, nu s-a întâmplat nimic.
sursa foto: Cat’s Kitchen
