Connect with us

Hi, what are you looking for?

nemira.ro

Concerte și Spectacole

Restricţii de acces în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Sâmbătă, la Ierusalim, vor fi impuse restricţii de acces în Biserica Sfântului Mormânt, pentru a se evita busculadele după Ritualul Luminii. Ceremonia va fi transmisă pe ecrane uriaşe în Oraşul Vechi. Sâmbătă, la Ierusalim, 1.800 de persoane vor avea acces în Biserica Sfântului Mormânt în timpul ritualului aprinderii Luminii Sfinte. În cadrul ceremoniei, cel mai important moment al creştinismului răsăritean, focul sacru se aprinde în interiorul Mormântului lui Iisus, apoi preoţii îl transmit din lumânare în lumânare. Biserica Ortodoxă Greacă a denunţat restricţiile poliţiei, numindu-le excesive. Părintele Matheos Siopis i-a îndemnat pe toţi creştinii care doresc să participe la Ceremonia Aprinderii Luminii să vină la Sfântul Mormânt şi să sfideze autorităţile. Poliţia a indicat că restricţiile vizează asigurarea securităţii, că înţelege sentimentele religioase ale oamenilor care doresc să participe la ceremonie, dar, din păcate, nu toată lumea poate intra în biserică, pentru a evita busculadele, cum s-a întâmplat în 2021, a declarat un oficial al poliţiei din districtul Ierusalim. Ceremonia va fi difuzată pe ecranele din Oraşul Vechi.

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Eveniment

Un adolescent de 15 ani, dat dispărut de familie, a fost găsit mort, îngropat în curtea unei case din localitatea Cenei, județul Timiș. Potrivit...

Știri

Municipiul Reșița a câștigat marele premiu la categoria „Excelență în Administrația Publică” în cadrul Galei Green Report 2025, eveniment considerat Oscarul de mediu din...

Administrație

Lugojenii plătesc taxe și impozite mai mari în 2026 ca urmare a modificărilor legislative adoptate la nivel național, nu din cauza unei decizii a...

Știri

Vila Băncii, o clădire emblematică a stațiunii Băile Herculan a fost complet restaurată și va fi redeschisă publicului în primăvara anului 2026, în urma...