Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Administrație

Primul centru de tratament pentru copiii dependenți de droguri din vestul țării, pregătit la Ciacova. Lucrările de peste 3 milioane de euro încep la începutul lui 2026

Primul centru de tratament și recuperare pentru copiii dependenți de droguri, unic în vestul României, se află în faza de proiectare la Ciacova, în județul Timiș. Investiția, finanțată de Consiliul Județean Timiș cu aproximativ 3,5 milioane de euro, urmează să intre în șantier la începutul anului viitor, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/

Documentația tehnică este așteptată să fie predată în noiembrie, iar în decembrie CJ Timiș intenționează să emită ordinul de începere a lucrărilor. „Suntem în grafic, iar dacă vremea ne va permite, în primele luni din 2026 vom demara construcția efectivă”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Iovescu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Centrul, care va fi ridicat pe un teren de 4.370 mp și va avea o suprafață construită de 1.249 mp, va funcționa ca unitate medico-psihologică. Copiii vor primi atât îngrijire medicală, cât și sprijin psihoterapeutic, pentru a putea fi tratați pe termen lung, nu doar în fazele acute ale dependenței.

Necesitatea proiectului a fost subliniată de specialiștii CJ Timiș, care arată că numărul minorilor ajunși la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Timișoara după consum de droguri este în continuă creștere. În prezent, aceștia pot fi tratați doar în cazuri de urgență, fără o infrastructură de recuperare și prevenție.

Procedurile pentru realizarea centrului au început la începutul acestui an, când a fost aprobată documentația și lansată licitația pentru proiectare și execuție. În iulie 2025, Consiliul Județean a semnat contractul cu firma Constructim, în asociere cu alte două companii.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Satul Bodo, din comuna Balinț, se pregătește pentru o nouă sărbătoare dedicată gastronomiei și comunității. Duminică, 30 august, începând cu ora 14:30, va avea...

Stiri Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că nu intenționează să demisioneze după ce Senatul a adoptat noua Lege a Integrității, care include prevederea supranumită „amendamentul...

Știri Regionale

Două poduri de pe drumurile județene din Caraș-Severin vor beneficia de intervenții majore, în condițiile în care starea acestora necesită lucrări de consolidare și...

Știri Regionale

Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs vineri dimineața pe DJ 608,...