Primăria Lugoj intenționează să instaleze mai multe insule ecologice în zona cartierelor de blocuri din municipiu. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 15 decembrie. Conform acestuia se solicită peste 2,4 milioane de lei, fonduri din PNRR, valoarea totală a proiectului fiind de peste 3,2 milioane lei, diferența urmând să fie asigurată de la bugetul local.
Din acești bani se vor achiziționa 49 insule ecologice digitalizate, supraterane, de 1,1 mc, pentru cele cinci fracții de deșeuri: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.
Aproape 14.000 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor trebuie puse în funcțiune până la 30 iunie 2026, în întreaga țară. Bugetul din Planul National pentru Redresare și Reziliență (PNRR) alocat acestor investiții este de 200,1 mil. euro. Beneficiarii eligibili sunt Unitățile Administrativ-Teritoriale (inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora) organizate la nivel de municipiu și oraș.
Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor:
Subterane (care necesită lucrări de construcții și montaj) sau supraterane (care nu necesită construcții și montaj), protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare pentru toate UAT-urile beneficiare. Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate precum și persoanele care introduc deșeurile în containere.
Fiecare insulă ecologică trebuie să deservească minimum 200 de locuitori/apartamente. Prin cererea de finanțare, solicitantul poate opta pentru fiecare tip de insulă ecologică digitalizată, anume subterană sau supraterană, fie pentru o combinație între tipurile puse la dispoziție, cu încadrarea în numărul total de insule precizat în tabelul de mai jos.
sursa:lugojeanul.ro
