Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Concerte și Spectacole

Pregătiri pentru ediția din acest an a Festivalului Veverițelor la Buziaș.

Programată pentru zilele de 10 și 11 iunie, această a șaptea ediție – organizată de administrația locală cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al mai multor asociații culturale locale – va prilejui locuitorilor orașului și numeroșilor lor oaspeți, ca element de noutate, o întâlnire cu împăratul Franz Iosif și împărăteasa Sissi, imediat după deschiderea festivalului, sâmbătă, ora 11, la Colonade.

Pitoreasca întâlnire face parte dintr-un program mai amplu de reconstituiri istorice, susținut de o asociație de profil din Timișoara, care va include și o paradă de costume de epocă.

Începând cu ora 17, pe platoul din fața Casei de Cultură va avea loc un concert al formației ”Springtime Band”, care va fi continuat de recitalurile celor de la ”Asar”, ”Clar Band” și, de la ora 20, ”Compact” și, respectiv, ”Fără filtru”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

A doua zi va fi dedicată în special tradiției, între orele 13 și 14 fiind programat un spectacol de muzică și dans popular, susținut de soliști cu notorietate și de ansamblurile folclorice din Săvârșin, Giroc, Moldova Nouă, Nițchidorf, Vermeș, Buziaș și Timișoara.

Printre artiștii a căror prezență a fost anunțată se numără Petrică Miulescu Irimică, Vasile Conea, Ana Munteanu, Adriana Stanca, Cornelia Lupulescu, Liliana Savu Badea, Anda Seracin, Larisa Păun și Stoian Leonard. ”Sesiunea” de cântec și joc popular va fi urmată, de la ora 14, după tradiție, de spectacolul-concurs culinar, vedetele ediției fiind sarmalele.

Decoratiuni Gradina si Terasa din Ciment Magazin Big Mag

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ioan Popa, cel mai titrat primar din istoria Reșiței, omul care a repus un oraș aflat în moarte clinică pe harta țării, se retrage...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care consumatorii sunt tot mai atenți la proveniența alimentelor, iar piețele sunt pline de produse din import, o familie de producători...

Social

O legendă de la Hollywood nu este apreciată mai deloc în orașul natal. Deși s-a născut într-un oraș care duce o lipsă majoră de...