O femeie de 72 de ani din Reșița este căutată de polițiști după ce a plecat duminică seara de la domiciliu și nu s-a mai întors. Popescu Tena, cunoscută cu afecțiuni medicale (demență), a plecat în jurul orei 18:40 de la locuința sa de pe Aleea Marghita nr. 2, cu intenția de a merge la o prietenă de pe Bulevardul Republicii nr. 21, însă nu a mai ajuns la destinație, conform: https://www.radioresita.ro/
Femeia are părul cărunt, aproximativ 1,65 metri înălțime și 60 de kilograme. La momentul dispariției purta o bluză albastră, o geacă neagră și șlapi.
Polițiștii desfășoară căutări ample pentru găsirea acesteia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.













































































































