Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Peter Trimper, ultimul șvab din satul rotund Charlottenburg. “Nu am vrut să plec, am vrut să rămân. Sunt patriot local”

Charlottenburg, un sat situat la 44 de kilometri de Timișoara, a fost construit în 1771 de coloniști germani, având forma unui cerc cu un diametru interior de 210 metri. De-a lungul timpului, șvabii au părăsit România, majoritatea în timpul regimului comunist, iar restul după 1990.

Peter Trimper, acum în vârstă de 87 de ani, este singurul șvab din satul rotund Charlotenburg.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

A refuzat să plece, dorind să rămână alături de părinții săi. Tatăl său a murit la Charlottenburg în 2001. Trimper a ales să păstreze moștenirea etnicilor săi, având grijă de biserică, cimitir și istoria locului În ciuda problemelor medicale cu care se confruntă.

“După ce au plecat nemții, am rămas singur aici. Nu am vrut să plec, am vrut să rămân. Sunt patriot local. N-am fost niciodată în Germania. Frații mei sunt acolo, trăiesc încă toți. Ne mai scriem de sărbători, de Paști, de Crăciun. Nu mai sunt tânăr, am probleme cu sănătatea, de 50 de ani am cu ulcer, dar mă descurc”, a spus Peter Trimper.â

În mijlocul cercului a fost construită biserica, aici a fost săpată prima fântână, iar mai târziu s-a ridicat şi şcoala. Peter locuiește într-una din casele dispuse în cerc. Dintre cei șapte frați ai săi, el este singurul care nu a plecat în Germania. Își amintește de vremurile când în sat nu se vorbea românește.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“Când m-am dus în clasa I n-am știut niciun cuvânt românește. În 1944, când am intrat la școală, nu s-a dat voie în sate să se învețe germană. S-a învățat trei ani românește. Au adus învățători români, dar atunci a rămas toată clasa repetentă, pentru că nu am știut un cuvânt românește. În 1948 a venit reforma învățământului și s-a dat voie să se învețe din nou în germană. A fost un timp când singurul român din sat era jandarmul. În 1970, trăiau 110 șvabi și zece unguri. Apoi, au început să aducă moldoveni. Majoritatea nemților au plecat înainte de revoluție. Au fost vânduți. Restul, care au mai rămas, au plecat în 1991”, a mai declarat Peter Trimper.

În iunie 2024, la Charlottenburg a fost inaugurat ȘvabenLand, un muzeu etnografic dedicat șvabilor care au fondat localitatea. Nu putea să nu-i treacă pragul și Peter Trimper, mai ales că în trecut a vizitat de nenumărate ori proprietarul casei.

“ȘvabenLand – a fost, nu mai este! E o amintire. Mă bucur că românii fac ceva pentru a păstra istoria. Aici a locuit un prieten bun, am fost împreună la școală, la Lipova. Cunosc casa asta bine. Am fost de multe ori. Prin anii 1800 se făceau case mari. Erau făcute de niște zidari nemți din Zăbrani”, a adăugat Peter Trimper.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Satul Charlottenburg este unic în România, dar mulți vizitatori și-au arătat nemulțumirea că nu avau ce să viziteze. Acum, pe lângă aerul curat, natură și relaxare, oamenii pot vedea și o parte din istoria satului în acest muzeu. ȘvaneLand include și un restaurant rustic, amenajat în vechiul hambar al gospodăriei, iar pe viitor va avea și o zonă de camping.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Știri din Banat

Psihologii nu înțeleg nici în zilele noastre, cu toate studiile și toată tehnologia modernă la îndemână, ce îi determină pe oameni să ucidă. De...