Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

MOL România va trebui să desființeze stația de carburanți din Lugoj

MOL România va trebui să desființeze stația de carburanți pe care o deține în Lugoj, pe str. Caransebeșului. În ciuda tuturor demersurilor făcute de către reprezentanții companiei, contractul pentru concesionarea terenului se va încheia la sfârșitul lunii februarie, așa cum era prevăzut.

Bijuterii din Argint BIg MagÎn urmă cu câteva zile, reprezentanții companiei au transmis o scrisoare administrației locale, în care doreau să fie primiți în audiență pentru a discuta o posibilă variantă în care să nu fie obligați să mute stația. Primarul interimar, Bogdan Blidariu spune că a discutat cu cei de la MOL, însă, nu există nicio cale legală pentru prelungirea contractului.

„E adevărat, m-am întâlnit cu oamenii. Ei s-au arătat dispuși să-și continue activitatea în zona respectivă. Au fost de acord și cu modificarea condițiilor, adică să plătească mai mult pentru concesionare, dar din punct de vedere legal nu mai e posibil. Am verificat situații similare și în alte părți, au fost controale ale Curții de Conturi, au fost chiar și procese în urma acestor controale, unde instanța a decis că astfel de asocieri nu sunt permise și nu mai pot fi prelungite aceste contracte”, spune Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.

Dezafectarea zonei în care funcționează stația urmează să intre în sarcina MOL România, iar costurile sunt extrem de mari din cauza reglementărilor de mediu. La sfârșitul anului viitor, expiră și contractul de concesiune pentru stația OMV, unde situația este identică, iar consiliul local nu va mai prelungi contractul. Reprezentanții celor două stații vor putea să cumpere teren la intrările sau ieșirile din oraș unde își vor putea construi stații noi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

sursa: lugojeanul.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...