Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Modificări la Codul Silvic, inițiate de un politician din Banat. Activiștii de mediu spun că sunt bune, dar nu suficiente

La sfârșitul săptămânii trecute, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat de senatorul Alfred Simonis, care aduce modificări semnificative Codului Silvic. Aceste schimbări vizează în principal domeniul monitorizării, supravegherii video și controlului pe drumurile forestiere, cu scopul de a proteja patrimoniul forestier național și a combate tăierile ilegale de arbori.

Conform noilor reglementări, proprietarii de păduri sunt acum obligați să asigure supravegherea video a drumurilor forestiere, cu sisteme tehnice de monitorizare înregistrare. Pentru a implementa aceste măsuri, fondurile necesare achiziționării și montării sistemelor tehnice de monitorizare vor fi asigurate prin bugetul autorității publice centrale responsabile de silvicultură. Prin intermediul acestor noi dispoziții, autoritățile doresc să asigure o trasabilitate mai bună a materialelor lemnoase și să descurajeze practicile ilegale de exploatare a pădurilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

De asemenea, proiectul de lege aduce modificări la articolul 52, extinzând atribuțiile unităților de poliție și jandarmerie în organizarea pazei pădurilor. Aceste instituții vor oferi sprijin de specialitate în executarea acțiunilor de control a circulației materialelor lemnoase pe drumurile forestiere, în conformitate cu atribuțiile lor legale.

„Măsuri foarte bune, dar insuficiente”

Cu toate acestea, reprezentanții uneia dintre cele mai active asociații de mediu din România, Agent Green, consideră că măsurile luate sunt foarte bune, doar că nu sunt suficiente pentru a proteja pădurile eficient. Inginerul silvic Dan Cătălin Turiga, investigator al Agent Green, a declarat că atribuțiile Jandarmeriei ar trebui să fie extinse și pentru supravegherea celorlalte drumuri, nu doar pentru cele forestiere.

„Din experiența noastră, cea mai bună colaborarea am avut-o cu Jandarmeria. Ei sunt cei mai eficienți, acum au legislație, dar ar trebui să aibă atribuții de control și pentru restul drumurilor, nu doar pe cele forestiere. E greu să stea Jandarmeria doar pe drumurile forestiere. Mai sunt necesare îmbunătățiri. De exemplu, am zis noi să se creeze un plan verde de intervenție, cum e planul roșu la accident, un cadru în care să acționeze toate autoritățile. La pădure, în cazul unui furt, nu este program de noapte la Garda Forestieră, nici la Ocolul Silvic, stă camionul tras undeva, dacă Poliția decide să-l oprească, dacă nu, asta e. Un plan verde ar fi foarte bun ca să se declanșeze atunci când a fost depistat un furt, ca să acționeze simultan toate autoritățile cu atribuții, de exemplu inclusiv ITM, pentru că acolo de obicei e muncă la negru”, spune Turiga

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

În contextul provocărilor reprezentate de urgența climatică la nivel mondial și a țintelor asumate de România în cadrul UE, specialiștii și reprezentanții societății civile cer măsuri suplimentare pentru protecția biodiversității și conservarea fondului silvic național.

În acest sens, la preluarea mandatului, Agent Green a transmis un plan complex de măsuri noului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, cu privire la protecția biodiversității. Acest plan, pe care îl puteți consulta accesând [link către planul de măsuri], propune o abordare cuprinzătoare pentru a face față provocărilor climatice și pentru a asigura o gestionare responsabilă a pădurilor din România.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...