Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Europei

“Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii. Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene.

Viziunea de atunci, cu un pronunţat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depăşirea multor momente dificile, prin soluţii comune, coordonate, în beneficiul cetăţenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent. Cu toate acestea, reacţia europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toţi Uniunea. Unitatea, coeziunea şi solidaritatea constituie, fără îndoială, forţa şi esenţa răspunsului nostru. Individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluţiile pe care am reuşit să le identificăm împreună. În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic – prin apărarea democraţiilor noastre şi a statului de drept, economic – prin consolidarea lanţurilor de aprovizionare şi protejarea comerţului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente şi echipamente medicale, la vaccinuri şi la asistenţa financiară pentru susţinerea măsurilor economice şi sociale ar fi fost mult mai dificil”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Administratie

O decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara deschide o cutie a Pandorei pentru primăriile din toată România care încasează taxe de „zona A”,...