Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Social

Lugoj Fashion Day, manifestare „culturală” de 100.000 de lei. Pe ce alte evenimente se cheltuie banii lugojenilor

Lugojul nu duce lipsă, cel puțin pe hârtie, de evenimente culturale menite să stârnească activitatea socială și curiozitatea oamenilor. Doar că, mai nou, evenimente precum cele de fashion au început să fie incluse în „patrimoniul” cultural al orașului. În 2026, Lugojul plătește 100.000 de lei pentru un eveniment care nu are de-a face cu lumea culturală în sine. Alte evenimente, de această dată culturale, au cotații de preț ce pot fi considerate însemnate pentru un oraș de mărimea Lugojului. În trecut, la Lugoj s-a mai organizat un eveniment similar de fashion, mai exact tot „Lugoj Fashion Day”.  Pe 9 septembrie 2025, de la ora 20:00, piscina J’adore din Lugoj se transforma într-un podium de modă, la prima ediție a evenimentului Lugoj Fashion Day. Modelele au defilat într-o atmosferă spectaculoasă, într-o seară dedicată modei și rafinamentului. Invitații speciali ai serii erau pe atunci Cătălin Botezatu și Marina Dina.

Lugoj Fashion „Day”, 100.000 de lei

Modelele și probabil că și Cătălin Botezatu vor defila din nou la Lugoj. Astfel, Lugoj Fashion Day 2026 primește cea mai mare finanțare din ultimul pachet de sprijin al consiliului local pentru cultură, în sumă totală de 100.000 de lei. Suma a fost atribuită Asociației Pro Art Fashion din Timișoara, pentru punerea în scenă a evenimentului „Lugoj Fashion Day 2026 – Eleganța tradiției românești”. Pe lista evenimentelor care primesc suport din partea municipalității se numără Festivalul „Art Time”, subvenționat cu 25.200 de lei, dar și Festivalul Național de Teatru Școlar „G.A. Petculescu”, care va beneficia de un aport financiar de 10.300 de lei. Segmentul dedicat istoriei și formării educaționale include alocarea a peste 30.000 de lei pentru organizarea simpozionului național „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”. În paralel, inițiativa adresată noii generații, intitulată „Laboratorul de idei”, va fi implementată prin intermediul unui grant de 25.000 de lei. Agenda culturală locală este completată și de un proiect coregrafic tematic, „Magia Crăciunului în pași de dans”, care a reușit să atragă fonduri în valoare de 16.200 de lei.

Festival de toamnă cu 61.000 de lei

Casa de Cultură din Lugoj pregătește și alte evenimente fastuoase pentru această toamnă. Un exemplu este „Lugoj – Orașul care își spune povestea”, pentru care primăria va plăti, prin instituția amintită, peste 11.600 de euro. O firmă din Timișoara, cea care a închiriat de mai multe ori un ecran gigant pentru Casa de Cultură, ultima dată cu ocazia Cupei Mondiale, este cea care apare și în contractul pentru viitorul eveniment public, potrivit unei surse VoxRadar. Documentele arată că proiectul va costa orașul 61.292 de lei cu TVA inclus. Pe ce vor fi cheltuiți banii? Concept vizual și amenajare, 18.700 de lei, organizare de ateliere creative, 25.300 de lei, logistică și suport atelier gastronomic, 2.750 de lei, management conferință de presă, 2.750 de lei, activități de informare în comunități defavorizate, 1.100 de lei.
Invitație la avanpremiera piesei - VoxRadar

Invitație la avanpremiera piesei – VoxRadar

Piesă de teatru de mii de euro

Luni seara, 6 iulie 2026, pe bază de invitație, un grup de lugojeni a participat la avanpremiera unei piese de teatru care a costat municipalitatea câteva mii de euro. Motivul? A fost angajat un regizor din București, Octavian Strunilă, pentru a fi pusă în scenă. Deși cei care au participat la spectacolul de lansare nu s-au declarat prea încântați de prestație, costurile pentru a pune în scenă un asemenea eveniment, ținute la mare secret, nu sunt de neglijat. Mai exact, potrivit datelor culese de către VoxRadar, piesa de teatru „Coaste din viața lui Adam” a costat aproximativ 44.000 de lei sau 8.400 de euro. 5.000 de euro a primit regizorul piesei, pentru cele 21 de zile de muncă, la care s-au adăugat alte 2.000 de euro pentru drepturile asupra textului. La cheltuielile conexe s-au mai adăugat alte 5.250 de lei pentru cazarea în centrul orașului, la mică distanță de mers pe jos față de teatru, dar și 2.100 de lei pentru diurnă.
Repetiții pentru piesa de teatru de mii de euro - Casa de Cultură Lugoj

Repetiții pentru piesa de teatru de mii de euro – Casa de Cultură Lugoj

Deocamdată, teatrul lugojean nu a făcut publică nicio informație despre când va avea loc premiera pentru publicul larg a noii piese. SURSA: voxradar.ro
Lugojul va avea Fashion Day. Finanțare generoasă pentru top modele care vor defila în municipiul de pe Timiș

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Ștrandul Municipal din Lugoj ar urma să fie redeschis la mijlocul lunii iulie, după aproape cinci ani în care a fost închis pentru lucrări...

Social

O legendă de la Hollywood nu este apreciată mai deloc în orașul natal. Deși s-a născut într-un oraș care duce o lipsă majoră de...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care consumatorii sunt tot mai atenți la proveniența alimentelor, iar piețele sunt pline de produse din import, o familie de producători...

Administratie

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad funcționează în prezent la o capacitate de personal redusă aproape la jumătate, în timp ce o parte semnificativă...