Lugojeanul Lucian Onujec crește iepuri din rasele Uriaș Gri German și Uriaș Alb German. Este multiplu campion și laureat al unor expoziții regionale, naționale și internaționale.
Palmaresul său l-a făcut cunoscut în străinătate.
Impresionați de calitatea exemplarelor sale, crescătorii din Europa și nu numai au început să cumpere urecheați din cele două rase, pentru a le răspândi și în țările lor.
Recent, el a reușit primul ”export” în Marea Britanie.
”În Anglia am trimis patru exemplare de Uriaș German gri, care au ajuns cu bine. Iepurii din această rasă sunt rari acolo. Proprietarul este un român stabilit în Anglia, dar care nu a reușit să ajungă la Lugoj, așa că expedierea a fost prin curier. Transportul animalelor, un mascul și trei femele, a trebuit să îndeplinească multe cerințe, plus că există un termen de 48 de ore între deparazitarea noastră și sosirea la destinație”, ne-a declarat Lucian Onujec.
Amintim că crescătorul lugojean are la activ până acum trei loturi de iepuri din rasa Uriaș German trimise peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, iar în toamnă, în octombrie, urmează al patrulea transport.
Primul transport peste ocean l-a avut ca beneficiar pe Jim Dean Gerish (la 3 iunie 2017) și ulterior pe Elisabeth Strickland.
sursa: redesteptarea.ro




















































































































