Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

Furturile celebre din vestul țării. De la jaful de 10 milioane de lei până la primarul căruia i-au fost furate ceasurile

Hoțul neprins este negustor cinstit, spune un vechi proverb românesc. În zona de vest a țării, în timp ce unora li s-a adeverit zicala, nu puțini hoți au ajuns într-un final să dea socoteală în fața legii. Mai ales în furturile mari și bănoase, care au speriat inclusiv polițiștii în primă fază. De la cazul furtului de 10 milioane de euro de la poștă, la furturi de bijuterii din firme sau chiar din casele primarilor, acestea sunt cele mai faimoase spargeri din istoria recentă a Banatului.

10 milioane furate din mașina de la Poșta Timișoara

O spargere spectaculoasă a avut loc la sediul central al Poștei Române din Timișoara în vara lui 2025. Din clădirea masivă de 18.000 de metri pătrați, doi bărbați au reușit să sustragă 16 saci în care se aflau 10 milioane de lei. Jaful, comis într-o sâmbătă dimineața, a fost facilitat de nerespectarea gravă a protocoalelor interne de securitate.  Deși sediul dispune de camere video, sistem de alarmă conectat la o firmă privată și pază umană, iar regulamentul prevede ca la finalul programului sumele să fie închise într-un seif aflat într-un buncăr protejat, în acea noapte banii au fost lăsați într-o „cameră securizată”. 
Jaful de la Poșta Română din Timișoara - Poliția Județului Timiș

Jaful de la Poșta Română din Timișoara – Poliția Județului Timiș

Directorul general al instituției, Valentin Ștefan, a subliniat că autorii au acționat la sigur, chiar în noaptea în care se gestionau cele mai mari sume. În cazul celui mai mare jaf din istoria Românei, există certitudinea că hoții au deținut informații precise din interior de la persoane care cunoșteau compania.  Responsabilitatea gestionării valorilor revenea unei echipe restrânse de cel mult zece angajați, conducerea anunțând concedierea imediată a celor care au încălcat protocolul. Planul hoților a fost însă dejucat rapid; aceștia au fost prinși de polițiști în urma unui control de rutină în trafic. Între timp, mai multe persoane, inclusiv o angajată a poștei care ar fi dat pontul hoților, este anchetată.

Spargere de 100.000 de euro la o fabrică din Lugoj

Sediul din Lugoj al unei firme care producea mobilă a fost ținta unei spargeri nocturne care avea să rămână cu autor necunoscut până în zilele noastre. Alarma a fost dată în dimineața de 9 ianuarie 2014, când angajații au descoperit dispariția unui seif dintr-un birou, casa de valori nefiind încastrată în zid. Anchetatorii au stabilit că autorii faptei au pătruns în incintă prin forțarea ferestrei unui birou.  Deși locația dispunea de paznic și camere de supraveghere, paznicul a declarat că nu a auzit nimic suspect, iar camerele nu au surprins imagini utile deoarece nu erau dotate cu infraroșu.  Conform Poliției Timiș, în caseta metalică se aflau o sumă de bani în lei și euro, precum și bunuri din aur (trei lănțișoare, două brățări, trei inele și un ceas bărbătesc), prejudiciul total fiind estimat la peste 100-150.000 de euro. Autorii nu au mai fost găsiți niciodată.

Edil local prădat de ceasuri și bani de către hoți

Nu doar firmele private sau instituțiile publice au căzut pradă hoților în vestul țării de-a lungul anilor. Au pățit-o și primarii, nu puțini, din zona Banatului. De exemplu, locuința primarului comunei Coșteiu din Timiș, Petru Carebia, a fost spartă într-o seară de sâmbătă, în ianuarie 2018. Autorii faptei au pătruns în casă profitând de absența edilului și au sustras mai multe ceasuri, pe care acesta le păstra într-o noptieră, precum și articole de îmbrăcăminte. 
Petru Carebia, primarul din Coșteiu - News.ro

Petru Carebia, primarul din Coșteiu – News.ro

Potrivit declarațiilor oferite de primar, hoții ar fi fost atrași de imaginile postate de acesta pe pagina sa de Facebook, în care apărea purtând un lanț gros de aur, crezând că vor găsi sume mari de bani sau valori ascunse. Prejudiciul reclamat de către edil în fața polițiștilor se ridică la aproximativ 10.000 de euro, deși tot el preciza că ceasurile furate erau „de uz zilnic”. Nici până în zilele noastre, poliția nu a mai găsit autorii faptei.

Furt de cupru de 1.500.000 de euro de la calea ferată

Un jaf masiv a fost organizat pe șantierul feroviar de pe magistrala Timișoara – Arad, în localitatea Carani, județul Timiș. În perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, mai mulți indivizi au reușit să sustragă 74 de tamburi conținând cablu din cupru, cu o greutate totală de aproximativ 125 de tone. Materialele erau destinate lucrărilor de modernizare a căii ferate.  Hoții au acționat pe timp de noapte, utilizând un camion, și au fost ajutați de unul dintre paznicii șantierului, care a dezactivat camerele de supraveghere pentru a le facilita accesul. Prejudiciul adus firmelor care lucrau la calea ferată a fost evaluat de procurori la aproximativ 1,5 milioane de euro Ulterior, trei bărbați din județul Arad acuzați de furt calificat în formă continuată cu consecințe deosebit de grave au fost plasați în arest la domiciliu. Într-un alt caz similar din mai 2026, polițiștii lugojeni au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Caraș-Severin, într-un dosar penal ce viza săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.
Fier furat de la calea ferată - Poliția Română

Fier furat de la calea ferată – Poliția Română

În fapt, din cercetările efectuate de către polițiști, a reieșit că persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timișoara.  În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril și 4 role membrană bituminoasă. A fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro. 6 persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Lugoj, în vederea audierii.

Hoț cu origini nigeriene, „deposedat” de brățara și inelul cu diamante la mall

Nu toți hoții sunt la fel de inventivi ca cei cărora le reușesc jafurile. O tentativă de „hoție” s-a petrecut într-o seară, în noiembrie 2025, într-un magazin de bijuterii din incinta unui mall din Timișoara. Un bărbat din Nigeria a intrat în unitatea comercială și a cerut să examineze o brățară, evaluată la peste 35.000 de lei, precum și un inel cu diamant.  În momentul în care vânzătoarea i-a prezentat bunurile, suspectul a lovit-o și a fugit cu bijuteriile în mână. Victima a strigat după ajutor, iar un trecător aflat în mall a reușit să îl urmărească și să îl imobilizeze pe atacator înainte ca acesta să părăsească clădirea.  Fără să apuce să se bucure în vreun fel de bijuteriile prădate, bunurile au fost recuperate integral de polițiști, iar suspectul, un cetățean român cu tată de origine nigeriană, a fost reținut. SURSA: voxradar.ro
Furturile celebre din vestul țării. De la jaful de 10 milioane de lei până la primarul căruia i-au fost furate ceasurile

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Administratie

O decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara deschide o cutie a Pandorei pentru primăriile din toată România care încasează taxe de „zona A”,...

Administratie

Lugojul riscă să fie strangulat de propriul „drum al dezvoltării”. Un nou proiect aplicat “tacit” fără informarea populației sau o dezbatere publică ar putea...