Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

FOTO Conacul Mocioni de la Foeni va fi spectaculos, după finalizarea lucrărilor: muzeu și centrul cultural, educațional și de artă

Conacul Mocioni de la Foeni va fi gata până în toamnă, deși conform contractului lucrările trebuiau încheiate până în 30 aprilie 2024. Constructorul a cerut prelungirea termenului, pe motiv că a întâmpinat numeroase probleme pe șantier, în special la lucrările de structură. Cu toate acestea, nu va scăpa de penalizări.

“Din contractul de lucrări, au fost realizate 75 la sută din lucrările planificate, mai sunt chestiunile de tencuieli, exterioare, parte de finalizare a instalațiilor electrice și sanitare, de asemenea mai sunt de făcut în exterior amenajările peisagistice. Am avut câteva descoperiri arheologice, iar acest lucru a prelungit execuția lucrărilor cu câteva luni. Au mai fost găsite câteva elemente arhitecturale care au trebuit protejate, trebuia să se găsească soluția cea mai bună pentru conservarea acestor descoperiri. Mă aștept ca executantul să grăbească ritmul lucrărilor, să fie penalitățile cât mai mici, fiindcă după 30 aprilie intrăm, conform clauzelor contractuale, în partea de penalități și să finalizăm până la sfârșitul anului întreg proiectul așa cum ne-am angajat în fața partenerilor europeni”, a declarat Alin Nica, luni 29 aprilie, la vizita de pe șantier.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“În februarie 2023, am spus că dorim să terminăm înainte de 30 aprilie 2024, din păcate intervențiile structurale și degradarea la care a fost supus acest conac, ne-a făcut să fim în această situație, să fim nevoiți să prelungim termenul. Sunt zece dispoziții de șantier, dacă le înmulțim pe fiecare cu aproximativ o lună de zile n-ar trebui să terminăm nici la anul. Avem un ritm mult mai accelerat, pentru că dorim să finalizăm această lucrare în termen. Suntem la aproximativ 75 la sută. Încercăm să terminăm, pentru că nu ne permitem să ajungem la sfârșitul anului și șantierul să nu fie gata. În alte ordine de idei, dacă facem amenajările exterioare și plantăm în decembrie, nu mai are rost. Undeva în luna septembrie șantierul trebuie să fie gata”, a spus dirigintele de șantier, Răzvan Indru.

Conacul Mocioni de la Foeni, construit în anul 1750, este restaurat din fonduri SEE din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro.

După finalizarea lucrărilor, Conacul Mocioni va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“Strategia noastră este de promovare a turismului și de revitalizarea unor zone care nu au nicio perspectivă din punct de vedere turistic și să le transformăm într-o zonă efervescentă din punct de vedere cultural și să facem din turism un motor de dezvoltare locală și regional. Conacul Mocioni va fi finalizat anul acesta și va face parte dintr-o panoplie de bujuterii arhitecturale pe care Timișul le are, va fi prima dintre aceste clădiri representative complet renovate, dotată și operaționlizată. Nu este doar despre reabilitarea unei clădiri. Zidurile, mobilierul pe care îl aducem aici sunt doar niște accesorii pentru a reintegra în comunitate acest simbol pentru Foeni”, a mai spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Pe lângă reabilitarea completă a clădirii în stilul arhitectural original, va fi amenajat un punct muzeal care va pune în valoare, creativ și inovator, monumentul istoric și spațiul multicultural al regiunii.

În cadrul Conacului va exista un centru de informare, documentare și lectură, care va funcționa ca un centru multifuncțional, având rolul de a asigura accesul la lectura publică și la documentare prin punerea la dispoziția celor interesați a informațiilor privind istoria locală, a familiei Mocioni.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Se vor folosi mijloace de prezentare digitale, imersive, care vor oferi publicului posibilitatea de a see transpune în atmosfera de epocă specifică vieții la acest conac. Conacul va deveni un centru cultural de importanță euroregională mai ales că localitatea Foeni este una de graniță și există un punct de trecere a frontierei cu Serbia, cae va facilita schimburile culturale.

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Administratie

O decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara deschide o cutie a Pandorei pentru primăriile din toată România care încasează taxe de „zona A”,...

Administratie

Lugojul riscă să fie strangulat de propriul „drum al dezvoltării”. Un nou proiect aplicat “tacit” fără informarea populației sau o dezbatere publică ar putea...