Comisia Europeană a aprobat transferul fondurilor destinate Institutului Regional de Oncologie din Timișoara din PNRR către Programul Sănătate, pentru ca investiția să poată fi finalizată.
Vicepreședinta Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a anunțat aprobarea transferului a 522 milioane euro către Programul Sănătate 2021-2027. Fondurile vor permite finalizarea a nouă spitale noi din România, inclusiv cel din Timișoara.
Perioada de eligibilitate a Programului Sănătate 2021-2027 a fost extinsă de la 31 decembrie 2029 la 31 decembrie 2030, oferind mai mult timp pentru finalizarea unităților medicale din întreaga țară, inclusiv Timișoara, una dintre cele mai mari aglomerări urbane din vestul României.
Pe lângă Institutul Regional de Oncologie Timișoara, vor primi fonduri Spitalele Județene de Urgență Oradea, Alba Iulia, Bacău, Argeș, Vaslui și Giurgiu, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești și Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București.
Unitățile au fost prioritizate în funcție de stadiul implementării, obiectivul fiind îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale esențiale și la îngrijiri de calitate.
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara va fi construit pe Calea Torontalului și va deservi întreaga regiune de vest a României. Va avea 250 de paturi, bloc operator, secție de terapie intensivă, laboratoare de radioterapie și medicină nucleară, dar și un centru specializat pentru transplant medular.
Potrivit autorităților, lucrările ar urma să fie finalizate cel târziu până la sfârșitul anului 2030, iar institutul va deveni unul dintre cele mai importante centre de tratament oncologic din vestul țării.


















































































































