Timp de trei zile, arădenii sunt invitați să participe la Festivalul Toamnei și al Familiei, un eveniment dedicat tradițiilor locale, preparatelor autentice și momentelor culturale pentru întreaga familie, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Manifestarea are loc pe platoul din fața Consiliul Județean Arad, de vineri până duminică, între orele 10.00 și 22.00. Vizitatorii pot descoperi produse tradiționale oferite de Grupurile de Acțiune Locală din județ, dar și spectacole de muzică ușoară și populară.
“Pe parcursul celor trei zile, arădenii se vor putea bucura de Picnic Garden, unde vor găsi preparate tradiționale și mâncare autentică pentru cele mai pretențioase gusturi. Tradițiile vor fi aduse în fața publicului de producători din tot județul. Copiii vor avea parte de ateliere speciale de joacă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Vineri seară, de la ora 18.00, programul este dedicat ansamblurilor minorităților etnice. Sâmbătă, de la ora 12.00, sunt programate activități interactive pentru copii, iar de la ora 17.00 vor urca pe scenă artiști locali precum Grupul vocal „Sânzienele”, Ciprian Tărșan, Nelu Barna, Daniela Dudaș, Claudia Volentir, Andrei Gurău, „Feciorii Zărandului”, Daniela Han, Alex Pop Zărăndean, Marius de la Arad și Orchestra Rapsodia.
Duminică, de la ora 19.00, atmosfera va fi animată de formațiile Epicenter și Arthur, iar invitatul special al serii va fi Horia Brenciu.
Intrarea la festival este liberă.




















































































































