Romeo Dunca s-a implicat personal pentru a descoperi fraudele cu skipass care se fac pe Muntele Mic în timp ce el și familia sa cheltuie milioane de euro pentru a dezvolta o stațiune civilizată, așa „ca afară”!, conform, expressdebanat.ro.
170 de lei costă un skipass de adult pentru o zi de schiat pe oricare dintre pârtiile de pe Muntele Mic! Un preț mare comparativ cu stațiuni montane mult mai frumoase și bine puse la punct din Serbia și Bulgaria și la nivel de Austria și Elveția. Dar un preț corect după cum spun cei de la weSki, care condamnă practicile anumitor iubitori de schi cu mai puțină dare de mână. „Din cauza multiplelor fraude — mulți adulți au achiziționat skipass online de copil și au încercat să îl folosească — am hotărât să scoatem skipass-urile de copii de pe site, ca să nu mai avem probleme. Persoanele care vor să achiziționeze cartelă pentru copii sunt rugate să vină direct la casieria weSKI, cu o poză după certificatul de naștere al copilului (copiii până la 12 ani). Ne pare rău pentru inconveniența oamenilor cinstiți, dar din cauza unora, trebuie să recurgem la această măsură.”, au anunțat c ei de la weSki.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, nu poate asista impasibil, doar e vorba despre afacerea familiei. A făcut cercetări și a creionat următorul scenariu: „Angajați de la Casieria Borlova au cumpărat online cartele cu preț redus. După care aceste cartele cu preț redus , probabil, au fost vândute la preț de adult……………………………………
Amănunte pe: expressdebanat.ro.