Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Politică

Demisii în serie în administrația lugojeană! Întreaga conducere a primăriei pleacă de la 1 iulie

Fostul primar al Lugojului, Claudiu Buciu, în prezent consilier al primarului interimar Bogdan Blidariu a anunțat că întreaga echipă ce a condus Primăria Lugoj va demisiona din funcții de la data de 1 iulie.


”Votul lugojenilor, care a fost masiv împotriva noastră, ne obligă să facem demersurile administrative necesare pentru a preda cât mai rapid puterea de a lua decizii administrative celor care le-au câștigat încrederea. Lugojenii au considerat că nu suntem cei mai buni pentru a conduce comunitatea. Și asta în cel mai pur mod de exprimare al democrației, prin vot direct. Fapt pentru care suntem obligați să aducem lugojenilor, în cel mai scurt timp posibil, beneficiile unei administrații conduse de cei pe care i-au ales. Așa este corect față de lugojeni. Trebuie să respectăm decizia luată în mod democratic. Astăzi am demisionat din toate funcțiile deținute în echipele de implementare a proiectelor finanțate cu fonduri europene nerambursabile și din funcția de Consilier Personal al Primarului, începând cu data de 1 iulie 2024. La fel vor face și Primarul Municipiului Lugoj și Viceprimarul Municipiului Lugoj, astfel încât, aleșii lugojenilor, actualii consilieri locali vor putea numi un viceprimar care va prelua atribuțiile de primar. Această persoană va fi aleasă dintre Consilierii Locali ai PSD Lugoj, cu votul consilierilor locali actuali”, a precizat marele perdant al alegerilor, liberalul Claudiu Buciu.




Decizia a fost luată pentru a evita dificultățile care ar urma cu funcționarii din primărie, în următoarea perioadă în implementarea proiectelor, pentru că, afirmă Buciu, în ultimele săptămâni o parte din funcționari nu prea au mai avut chef de lucru

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Bogdan Blidariu va pleca din duncția de primar interimar, Adrian Serendan demisonează si el din funcția de viceprimar, dar cei doi rămân consilieri locali, atât în actualul consiliu, cât și în mandatul viitor.

Conform deciziei anunțate, cele două poziții vor deveni vacante, urmând să fie preluate de doi dintre cei patru consilieri PSD, respectiv Marius Baboniu, Cristian Galescu, Iosif Crăciunescu sau Ionuț Dumitriu, dacă aceștia doresc. Dacă refuză se poate ajunge la soluția ca secretarul municipiului, Dan Ciucu să fie cel care preia prerogativele de primar.

Pe de altă parte, Călin Dobra, primarul orașului din octombrie 2024, a menționat că nu vor fi probleme în această tranziție a deciziilor administrative de la un partid la celălalt.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

”Vom vedea la momentul potrivit ce vom face, dar PSD are mereu oameni pregătiți să-și asume aceste responsabilități”, a spus Călin Dobra pentru Lugojeanul.ro.



sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Decizia prin care jocurile de noroc în locații fizice au fost interzise în Lugoj este contestată în instanță de un operator din domeniu. Power...

Actualitate

Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8 și s-a produs...

Știri din Lugoj

Primăria Lugoj demarează lucrările de modernizare a celui de-al doilea tronson al străzii Alexandru Mocioni, în cadrul unui proiect european de aproximativ 21 de...

Stiri din Caraș - Severin

O femeie din județul Caraș-Severin a fost salvată la timp de polițiști, cadre medicale și localnici, după o intervenție contracronometru desfășurată luni, în apropierea...