Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Administratie

De ce a fost „abandonat” drumul dintre Făget și Arad. Explicația Consiliului Județean și noul termen de finalizare

După o petiție semnate de sute de localnici și acuzații de „nepăsare” la adresa autorităților, situația Drumului Județean 682 pare să intre în linie dreaptă. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a inspectat șantierul de pe tronsonul Făget – limita cu județul Arad și a anunțat că lucrările de modernizare sunt în faza finală.

Problematica DJ 682 a fost o sursă constantă de tensiune în ultimele luni între comunitatea locală și administrația județeană. Pe 22 aprilie, Consiliul Județean (CJ) Timiș demara lucrările de reparații pe o porțiune din acest drum care face legătura cu județul Arad, spre Săvârșin.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Lucrări începute și abandonate

Însă, la o lună de la acel moment, localnicii se declarau revoltați. Inițiatorul unei petiții semnate de sute de oameni, Paul-Valentin Burăț, acuza instituția că a trimis utilajele în teren doar pentru „a bifa o acțiune de PR”, lăsând carosabilul frezat și abandonat timp de săptămâni întregi, în ciuda vremii favorabile.

La acea vreme, oficialii CJ Timiș se apărau explicând că stagnarea aparentă era cauzată de intervenții complexe la structura de rezistență:

„În această etapă se intervine la fisurile apărute în fundația drumului, pentru pregătirea corespunzătoare a suprafeței înainte de turnarea asfaltului”.

Sute de oameni au pus presiune pe autorități încă din primăvară

Revolta celor care tranzitează zona nu a fost una spontană. Degradarea avansată a drumului, gropile adânci și pericolele la adresa siguranței rutiere au determinat, încă din luna martie, 301 persoane din județele Timiș și Arad să semneze o petiție oficială.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Deși primăria Făget solicitase în repetate rânduri reparații, CJ Timiș a prioritizat inițial drumurile din zona metropolitană a Timișoarei, invocând valorile de trafic și eficiența financiară. Insistența cetățenilor a mutat, în cele din urmă, utilajele și în estul județului.

Ce presupun lucrările și când se va circula în condiții normale

Aflat în vizită pe șantier, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a dat asigurări că perioada de așteptare a șoferilor este aproape de sfârșit.

„Am discutat cu constructorii, care s-au mobilizat foarte bine, iar estimarea acestora este că lucrările vor fi finalizate în aproximativ două săptămâni. Investim în drumuri moderne, dar ne preocupăm, mai ales, de siguranța timișenilor”, a declarat Alfred Simonis.

Proiectul vizează un sector de drum cu o lungime de 7,4 kilometri și o lățime a carosabilului de 6 metri. Până în prezent, lucrările au inclus frezarea stratului vechi de asfalt, lucrări de burdușiri (repararea fundației) și amenajarea acostamentelor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Conform graficului actual, după turnarea noului covor asfaltic, proiectul se va încheia definitiv odată cu realizarea marcajelor rutiere, oferind o legătură modernă și sigură între județele Timiș și Arad. SURSA: voxradar.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Poliția Municipiului Lugoj are un nou șef. Comisarul-șef Cristian Dimofte a fost declarat admis la concursul organizat pentru ocuparea funcției de conducere și revine...

Actualitate

Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8 și s-a produs...

Stiri Timișoara

Lovitură de teatru în dosarul care a zguduit CFR Timișoara! Cei nouă angajați ai CFR Călători care fuseseră condamnați în primă instanță la pedepse...

Stiri din Timiș

O femeie de 29 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, după ce polițiștii au depistat-o conducând pe DN6, în județul Timiș,...