Circulația în regim de drum de mare viteză între Filiași și Lugoj este un țel ce pare greu de atins de către autorități. Potrivit unui document analizat de ARENA Construcțiilor, oficialii dau vina pentru întârzierea proiectelor pe condițiile din teren, dar și pe avize și birocrație.
Pentru primele trei loturi, Filiași – Drobeta-Turnu Severin (lot 1), Drobeta-Turnu Severin – Domașnea (lot 2) și Domașnea – Caransebeș (lot 3), demersurile de realizare a studiilor de fezabilitate au început în 2023 și aveau o durată contractuală de puțin peste doi ani de zile. Însă întârzierile au apărut după ce realizatorii studiilor au descoperit că traseul se intersectează cu o importantă conductă de gaze, dar și cu mai multe situri arheologice.
Pe de altă parte, contractul pentru SF-ul aferent ultimului lot, Caransebeș – Lugoj, a început mai târziu, la începutul anului 2025, iar în derularea acestuia nu au apărut momentan blocaje.
Caransebeș – Lugoj, calendar modificat, dar fără blocaje în derulare
Pentru locuitorii municipiului Lugoj, sectorul cel mai important este Lotul 4, care face legătura directă cu Caransebeșul. Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent acestui tronson a fost semnat la data de 5 decembrie 2024 cu proiectantul spaniol Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial, iar activitățile efective din teren au început în ianuarie 2025.
Reprezentanții ministerului de resort indică faptul că, în prezent, în derularea acestui contract nu sunt înregistrate blocaje, iar stadiul fizic de realizare a documentației a atins aproximativ 20%, fiind în concordanță cu stadiul financiar, evaluat tot la 20%.
În ciuda stabilității contractuale actuale, calendarul de predare a documentelor a suferit deja primele ajustări. Deși instituțiile de monitorizare, precum CESTRIN, afișaseră inițial ca dată de finalizare a studiului de fezabilitate ziua de 20 iulie a acestui an, noul termen raportat în mod oficial este 20 octombrie 2026.
Date fiind procedurile complexe de pe teren, estimările curente arată că această dată ar putea fi prelungită din nou. În acest moment, proiectantul derulează în paralel studiile topografice, geotehnice și arheologice necesare.
Valoarea totală a serviciilor contractate pentru acest lot se ridică la peste 16 milioane de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Interferențele cu rețeaua de gaz și ariile protejate de pe tronsonul Drobeta – Domașnea
Situația tehnică devine mai complexă pe Lotul 2, cuprins între Drobeta-Turnu Severin și Domașnea, unde activitățile din teren au debutat în iulie 2023. În prezent, nivelul de realizare a studiului de fezabilitate de către asocierea condusă de Egis Romania este de aproximativ 32%, în timp ce decontarea financiară se situează la circa 9%.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor arată că echipele din teren au realizat în proporție de 100% studiul arheologic pentru Etapa a II-a și lucrează la elaborarea temelor de proiectare pentru studiul geotehnic, fiind mobilizate utilaje pentru foraje.
Întârzierile înregistrate pe acest tronson sunt puse în mod oficial pe seama dificultăților apărute în faza de elaborare a Analizei Multicriteriale de Traseu. Proiectul întâmpină obstacole din cauza diferitelor interferențe cu conducta de transport gaze naturale Prunișor–Jupa.
De asemenea, existența unor situri arheologice și a unor parcuri naturale pe raza tronsonului impune obținerea unor avize de mediu suplimentare și identificarea unor soluții tehnice speciale. Din aceste motive, termenul contractual stabilit pentru data de 28 septembrie 2026 este susceptibil de a fi prelungit. Contractul de servicii pentru acest lot are o valoare de peste 35,7 milioane lei fără TVA.
Proceduri de avizare prelungite pe sectoarele Domașnea și Filiași
Pe celelalte două porțiuni ale drumului de mare viteză, ritmul de avansare reflectă aceleași provocări administrative specifice proiectelor majore de infrastructură. Pe Lotul 3, între Domașnea și Caransebeș, stadiul elaborării studiului de fezabilitate a ajuns la aproximativ 10%, cu un progres financiar de 5%, deși ordinul de începere a fost emis în octombrie 2023.
Documentul oficial arată că termenul de finalizare, estimat anterior pentru data de 29 mai a acestui an, a fost depășit și urmează să fie prelungit. Reprezentanții oficiali atribuie aceste întârzieri dificultăților apărute în etapa de avizare a Analizei Multicriteriale de Traseu pentru sectorul dintre Domașnea și Sat Bătrân, deși a fost obținut Certificatul de Urbanism de la Consiliul Județean Caraș-Severin.
Contractul este gestionat de asocierea condusă de Proiect-Construct Regiunea Transilvania și are o valoare de 22,3 milioane de lei fără TVA.
În ceea ce privește Lotul 1, între Filiași și Drobeta-Turnu Severin, studiile necesare au atins un stadiu de 28% la aproape trei ani de la demararea activităților, contractul fiind semnat pe 9 iunie 2023 cu asocierea condusă de D P Consult, pentru suma de 21 de milioane de lei fără TVA.
Până în prezent, s-au obținut avizele pentru spațiile de servicii și lotizarea traseului în cadrul comisiilor de siguranță a circulației, iar direcțiile județene pentru cultură din Mehedinți și Dolj au emis avizele pentru studiul arheologic.
Noul termen raportat pentru finalizare este 25 iulie 2026, însă reprezentanții CNAIR au precizat că acest calendar va continua să fie ajustat până la finalizarea completă a documentației, subliniind că întârzierile acumulate nu pot fi imputate în mod exclusiv doar companiei de drumuri sau proiectantului. SURSA: voxradar.ro
CNAIR schimbă din nou termenele! Ce se întâmplă cu drumul de mare viteză Filiași – Lugoj





















































































































