Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

Claudiu Alexandru Buciu – Mesaj de Anul Nou

Mesajul primarului Claudiu Alexandru Buciu adresat lugojenilor de Anul Nou

Am lăsat în urma un an greu, cu multiple provocări, multe necunoscute…
Am așezat însă, cu răbdare și cu responsabilitate, premisele unui viitor firesc pentru Lugoj și Lugojeni.
Am suportat – și vom suporta în continuare – presiunea crescândă venită din partea tuturor celor care locuim aici. Lucrurile nu pot porni pe un drum corect decât dacă ne asumăm să facem ceea ce este cu adevărat necesar. După ce, până acum, am fost tratați cu superficialitate, dispreț, incompetență și reavoință.
Am fi reparat toate gropile din oraș – după ce, în ultimii 12 ani s-au investit 25 de milioane de € în drumuri … – și nu am mai fi avut buget pentru nimic altceva.
Am fi finalizat lucrările pe centru (contractate la un cost de peste 1.000€/mp de fosta administrație) însă apoi ar fi trebuit să spargem tot pentru a face branșamente sau pentru a reloca magistrale de distribuție a diverselor utilități.
Sigur, “nu se vede nimic”, însă ceea ce se va vedea, va fi cu adevărat important și necesar pentru Lugoj. Am ales să ne ocupăm de prioritățile fundamentale, la care Lugojul a rămas mult în urma.
Le mulțumesc colegilor din Primărie care au înțeles că fără munca lor susținută, Lugojul ar rămâne la fel.
Le mulțumesc colegilor de la Meridian care au reușit să aducă societatea pe profit în mai puțin de un an de la falimentarea ei de către fostele administrații. Le mulțumesc pentru efortul continuu – uneori zi și noapte – depus pentru a repara avarii după avarii cauzate de starea deplorabilă a rețelelor vechi și “noi” de apă.
Îi mulțumesc managerului Spitalului pentru modul cum a gestionat lucrurile în această perioadă extrem de dificilă, dar și pentru faptul că a redus datoriile spitalului de la 57 de miliarde la 10 miliarde (lei vechi) în mai puțin de un an. Îi mulțumesc și pentru parteneriatul pe care l-am construit în vederea schimbării radicale a condițiilor din Spital, schimbări care se vor vedea începând cu acest an.
Le mulțumesc dascălilor care au oferit copiilor noștri tot ce s-a putut în această perioadă de pandemie.
Le mulțumesc noilor veniți în Primărie și îmi pun toate speranțele că alături de ei și de colegii de bună credință din Primărie, vom pune bazele unei relații corecte, eficiente și performante între Lugojeni și aparatul administrativ al Primăriei, în vederea refacerii încrederii și readucerii Lugojului pe drumul normalității, al dezvoltării permanente, al tratamentului egal dar și al egalității de șansă.
Vă asigur, dragi Lugojeni, că oricât de greu va fi, eforturile noastre au un singur scop, care va fi atins: recâștigarea demnității pierdute de acest oraș sub influența nefastă a unor politicieni preocupați exclusiv de soarta lor. Am rupt și vom rupe toate relațiile inechitabile dintre “favorizații” clasei politice murdare care a condus orașul și resursele acestui oraș.
Vă doresc un An Nou mai bun!

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Un grav accident de muncă s-a produs, marți, 28 aprilie, pe un câmp, în apropierea localității Birda, județul Timiș. Polițiștii au fost sesizați cu...

Știri din Lugoj

O fată de 13 ani a fost rănită luni seara, după ce a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada în...

Administrație

Consiliul Județean Timiș a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, devizul general și cofinanțarea pentru un proiect de investiții privind distribuția gazelor naturale în...

Actualitate

Liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul pe care îl conduce îl va acționa în instanță pe Dominic Fritz, după afirmațiile făcute de...