Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Evenimente

Cinema Studio este gata de inaugurare. Peste trei milioane de euro a costat refacerea completă a clădirii, care are două ecrane în interior și unul pe acoperiș

Lucrările la cinematograful Studio din centrul Timișoarei s-au încheiat și se așteaptă inaugurarea oficială. Clădirea și-a păstrat fațada istorică, însă în interior totul este nou. Cinematograful va dispune de două săli, una cu 190 locuri și cea de-a doua cu 64 de locuri. De asemenea, există un spațiu cu o capacitate 80 locuri pe acoperiș. În acest moment, autoritățile se află într-un stadiu birocratic de obținere a autorizațiilor.

“Pregătim partea de documentație pentru a obține avizele ISU și toate celelalte autorizații necesare pentru deschidere. Din păcate, în România încă vorbim mult de proceduri birocratice. Terminăm o lucrare și mai durează încă două-trei luni de zile să obținem toate hârtiuțele, ștampiluțele și patalamalele, dar suntem pe ultima sută de metri cu această procedură. Am făcut și verificările premergătoare recepției și ne așteptăm ca săptămânile următoare să avem recepția și cât de curând să-I dăm drumul la inaugurare. Nu pot să spun data exactă, dar poate va fi chiar mai repede de decembrie”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Proiect de trei milioane de euro

La parterul cinematografului există un lobby şi o recepţie modernă care va include un cineshop, o cafenea şi două studiouri pentru montaj sunet şi video.

Podul a fost amenajat într-o sală multifuncţională, zona administrativă şi tot aici va funcţiona un HUB modern dedicat educaţiei prin film şi producţiei locale de film.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026


Proiectul de transformare a costat aproximativ trei milioane de euro, rodul unei colaborări între Primăria Timișoara, proprietara cinematografului, Insitutul Francez din România şi asociaţiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Timishort. Proiectul de arhitectură în valoare de 150.000 de euro a fost finanţat de Groupama.
Clădirea cinematografului a fost construită în 1930, unde iniţial a funcţionat cinema Thalia, apoi cinematograful Scala, iar după 1948 – Timpuri Noi. În fine, ultima dată s-a numit Studio şi Studio-Eurimages. S-a închis la începutul anilor 2000.

Cinema Studio este cel de-al treilea cinematograf reabilitat de Primăria Timișoara, după Cinema Victoria, redeschis în septembrie 2022, și Cinema Timiș, cel mai mare dintre cinematografele de tradiție ale orașului, redeschis în octombrie anul trecut.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Sănătate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin continuă controalele în spitalele și unitățile medicale din județ. Sunt verificate, conform conducerii instituției, prezența medicilor la...

Știri din Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială Timișoara au verificat în primul trimestru din acest an, 2035 societăți cu sedii fixe, în ceea ce...

Știri din Timișoara

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va întrerupe complet operațiunile aeriene între 2 și 22 noiembrie 2026, perioadă în care pista de aterizare și...