Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Arhitecta celei mai frumoase căsuțe de cob din lume te învață cum să-ți construiești propria casă verde

Arhitecta timişoreană Ileana Mavrodin, cea care a construit casa de cob pe malul Nerei, la Sasca Montană, judeţul Caraş-Severin, anunță un nou curs de inițiere, în cursul acestui an, în lunile iunie, iulie și august.

Ileana Mavrodin și căsuța ei au ajuns celebre după ce “Casa Verde”, din Caraş-Severin a fost pusă pe primul loc în Top 10, a celor mai frumoase mici căsuţe de cob din lume, de către revista The Natural Homes, în 2014.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Casa, care arată ca una de turtă dulce din poveşti, este construită din cob (un amestec argilă, cu nisip şi paie de grâu). Pare mică din exterior, însă în interior este o casa normală, care are tot ce-i trebuie: un loc de gătit, pat, baie, o masă, băn­cuţă, care iarna se încălzeşte cu fumurile de la sobă, care trec prin ea. Datorită materialelor din care este construită este mult mai călduroasă iarna şi răcoroasă vara.

Cum poţi învăţa să-ţi faci propria căsuţă de cob

De când a construit casa, Ileana Mavrodin a avut vizitatori din întreaga lume, cu toţii fiind impresionaţi de locuinţă şi de pesajele superbe din zonă. De altfel, anual, arhitecta organizează o tabără de creaţie, în care îi învaţă pe participanţi să construiască singuri o astfel de căsuţă.  Vor fi patru grupe, care vor avea fiecare dedicate câte cinci zile.

Proprietara “Căsuţei piticilor”, cum au numit-o localnicii anunţă că, de la sfârșitul lunii iunie e programat primul curs.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

GRUPA 1 28 iunie – 3 iulie,
GRUPA 2 12 iulie – 17 iulie,
GRUPA 3 2 aug – 7 aug,
GRUPA 4 16 aug – 21 aug.

„Cei care vin la un asemenea workshop își doresc o căsută mai mică sau mai mare de cob. Noi dorim ca în cele 5 zile să vă convingem că acest lucru e posibil, să vă ajutăm să vă conturați visul pe măsura posibilităților fizice și materiale de care dispuneți. Vorbim despre alegerea amplasamentului, despre sol, proiectare, materialele de construcție, vom lucra la pereți de cob, facem tencuieli de lut cu nisip, lut cu var și nisip, var cu nisip, vopsele naturale și zidării decorative cu sticle înglobate și basorelief. Vom vorbi despre toate fazele de construire a unei case de la fundații si zidării, la tencuieli, vopsele naturale și modelare. O saă povestim și despre greșelile care s-au făcut la Casa-Verde, cum le putem repara sau ce putem face ca să nu le repetăm”, spune arhitecta.

Costul întregului curs este de 200 de euro. Pentru copiii de peste 7 ani taxa este de 100 euro, pentru copiii sub 7 ani taxa de 50 euro. Pentru a retine un loc avansul este de 100 lei/persoana.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

„Cazarea se face în cort; dacă nu aveți cort vă rugăm sa ne anuntați din timp să vă pregătim unul. Mâncarea este inclusă în preț și constă în lapte, brânză, ouă, miere, fructe și legume, etc. (în mare parte produse locale). Avem bucătărie cu aragaz și vase, iar seara stam în jurul focului și povestim. Pentru informații suplimentare și înscrieri, va rugăm să ne trimiteți un email la ileana.mavrodin@ymail.com să verificăm situația locurilor disponibile și să vă trimitem datele necesare pentru depunerea avansului. Deoarece vara intrăm mai rar pe internet e mai sigur să ne contactați telefonic la 0720092912 pentru programări sau alte întrebari legate de workshop”, arată arhitecta.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

În timp ce primăria din Lugoj cere clemență, lugojenii spun că au ajuns la capătul răbdărilor cu șantierul Podului de Fier din oraș. Mai...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...