Connect with us

Hi, what are you looking for?

flanco.ro/

Știri

Andrei Agache – Povestea tânărului din Lugoj care creează parfumuri.

Lugojeanul Andrei Agache, creează parfumuri sub brandul Séntsire. A fabricat până acum patru parfumuri: Coco Divine, Europe’s Sky, Noblesse și Kashmir și nu vrea să se oprească aici. Are 23 de ani, a studiat inginerie și are un master în management. Nu știe, deocamdată, dacă această cale îi va putea asigura în viitor și existența, dar este foarte sigur că în sufletul său va rămâne întotdeauna această chemare spre căutarea parfumului sublim. Acum studiază limba franceză, pentru că dorește să se perfecționeze în Franța, la un institut unde se studiază parfumeria. Ca o răsplată a muncii sale creative, și-ar dori ca, trecând pe stradă, pe lângă o persoană oarecare, să simtă mirosul unui parfum creat de el, conform, lugojeanul.ro.

 

Istoria parfumului este aproape la fel de veche ca cea a omenirii.  Termenul ”parfum” vine din limba latină ”per” însemnând ”prin” și ”fumus” fiind ”fum”. Mai târziu, francezii au dat denumirea de ”parfum” mirosului plăcut care provenea de la arderea de tămâie. Primele dovezi ale existenţei parfumului datează din Egiptul Antic, Mesopotamia şi Cipru. Desigur că parfumul era folosit doar de oamenii cu o situație materială înfloritoare. Regii Franţei foloseau parfum în exces, pentru a ascunde lipsa de igienă, iar doamnele din înalta societate a Angliei foloseau mirosurile frumoase pentru a seduce. Parfumurile se bucură astăzi de utilizarea pe scară largă, şi nu doar în rândul femeilor.

Pentru a deveni creator de parfumuri, trebuie în primul rând să înveţi să miroşi în mod corect. Apoi să recreezi mirosuri, să le analizezi, să creezi parfumuri, să recompui miresmele din natură și să le reașezi  într-o formă originală, aidoma unui compozitor care pune mereu aceleași opt note pe portativ, compunând un nou cântec. Această îndeletnicire este o artă. E muzică și poezie în același timp.

,,Se spune că simțul olfactiv este singurul simț care acționează direct asupra memoriei de lungă durată. Prăjiturile, casa părintească. sărbătorile de iarnă petrecute la lumina unui șemineu – fie că aceste amintiri evocă nostalgie, bucurie sau iubire, toate au un lucru în comun, anume, mirosul. Parfumul este arta de a face memoria să vorbească. Așadar, dorința de a crea marca Séntsire este de a oferi o experiență olfactivă memorabilă oricărui pasionat al eleganței invizibile. În piața actuală a producerii în masă a unor parfumuri lipsite de caracter, Séntsire își găsește nișa prin dorința de a oferi o trăire personalizată oricărei persoane. Urmărind principiul care ne arată că frumusețea este dată prin simplitate, miresmele noastre au la bază o formulă minimalistă, elegantă, care are potențialul de a se asorta oricărui tip de piele”, spune Andrei Agache.

 

Tânărul creator povestește că a simțit încă din copilărie că a fost înzestrat cu un miros foarte fin.

„Trebuie să vă spun că de mic copil mă deranjau anumite mirosuri, chiar ale parfumurilor, și poate că din această cauză am încercat să obțin mirosuri pe placul meu. Chiar parfumurile mamei mă iritau, ce să mai vorbesc de cele pe care le folosea în mașină! Mi se făcea rău pur și simplu. Nu le suportam. Eu sunt o fire introvertită și doream să fac ceva pentru a evada din ermetismul meu. În liceu am început să mă informez despre cum se obțin parfumurile și, încet-încet, această ocupație m-a captivat. Mi-am dat seama că majoritatea oamenilor te percep și după felul în care răspândești în jurul tău un miros plăcut. Așa a început călătoria mea în lumea parfumurilor. Mirosul era ca un scut de protecție în jurul meu, care mă ajuta să capăt încredere în mine. Ani de zile am colecționat parfumuri care m-au ajutat să îmi dezvolt simțul mirosului. Cunoscând mirosurile parfumurilor de pe piață și neregăsindu-mă în ele, mi-am zis că trebuie să creez singur un parfum”, povestește Andrei.

A început să studieze tehnica producerii parfumurilor, a intrat pe site-uri de specialitate, pe forumuri, s-a documentat despre materialele necesare și am început să experimentez singur.

„Experimentul este mama învățăturii în acest domeniu. Am urmat un curs de legislație cosmetică, ca să fiu sigur că formulele mele se încadrează în reglementările europene. De exemplu, uleiul de trandafir are peste 5o de compuși diferiți, dintre care unii pot avea o anumită toxicitate. Florile nu au fost create ca noi să le stoarcem și să aplicăm lichidul pe piele. Florile conțin substanțe de apărare contra dăunătorilor sau animalelor care ar vrea să le consume. Nu toate produsele obținute dintr-o plantă frumos mirositoare  fac bine pielii sau organismului, în general. Există credința în comunitate că produsele naturale sunt bune. Iată deci, că nu este chiar așa. După ce am făcut cursul de legislație cosmetică, sfătuiesc pe toată lumea să nu consume orice produs, numai pentru că e sută la sută natural”, afirmă tânărul creator.

Studiul experimental  l-a  început  în  urmă cu  doi ani și jumătate.  Atunci și-a comandat primele molecule.

„Experimentul pleca de la o idee.  Întrebam o persoană ce ar vrea să-i evoce un parfum, ce stare, ce anotimp și de aici eu fac mai multe încercări de variante de formulă. Apoi le las să se dezvolte la maturat, le analizez și stabilesc dacă voi continua pe această cale sau nu. Acum am  un  parfum care mi-a fost inspirat dintr-o melodie,  care de fapt, îi poartă  și  numele. M-a inspirat videoclipul, evocându-mi un miros. Am un mic laborator,  în care am strâns cam două sute de molecule. Un produs finit se poate întinde de la patru molecule la două sute de molecule individuale. Parfumului creat trebuie să i se facă un test de stabilitate, apoi eu trebuie să îi fac fișa de produs, care conține procentele ingredientelor sub confidențialitate, apoi să încarc anumite date pe portalul european al produselor cosmetice”, spune Andrei.

Lugojeanul spune că creat deja câteva parfumuri, dar nu sunt foarte prezente pe piață. În momentul de față, Andrei lucrează la o pagină web, unde își va prezenta produsele.

„Deocamdată, mă bazez pe reclama prietenilor, cunoscuților și rețelelor de socializare. Cred că e cea mai bună cale de a testa piața și de a mă face cunoscut. În momentul de față, ofer un discovery chit și două sticluțe mai mari. Discovery chit înseamnă câte o mostră din fiecare parfum produs până acum. Am mai multe formule create dar pe piață sunt doar patru”, povestește tânărul din Lugoj.

Brandul sub care produce se numește Séntsire, iar produsele, așa cum le descrie Andrei, sunt următoarele:

Coco Divine

Conceput pentru persoana care este întotdeauna în centrul atenției, Coco Divine provoacă o primă impresie copleșitoare, printr-un miros puternic de migdale și cocos. Parfumul se face în permanență simțit printr-un cântec continuu al acordului principal de tuberoză, cocos și vanilie. Coco Divine rămâne împregnat pe pielea purtătorului, emanând un siaj de-a dreptul divin.

Europe’s Skies

Inspirat din melodia căreia îi poartă numele, Europe’s Skies este un parfum dedicat sufletului tânăr, care se află în permanentă căutare a aventurii. Parfumul debutează printr-un acord de lavandă proaspătă, îmbinată cu nota de Hedione, care reprezintă singurul afrodisiac cercetat în parfumerie. Europe’s Skies se așază pe piele printr-un acord de moscuri curate, reușind să acapareze întreaga încăpere printr-un miros proaspăt, albastru, precum cerurile îmbrățișează întreg ținutul Europei.

Noblesse

Un miros proaspăt, însă totuși dulce. Un miros contemporan, dar totuși clasic. Un miros sigur, dar totuși îndrăzneț. Acestea au fost ideile de la care s-a pornit în căutarea formulei perfecte pentru Noblesse. Debutând cu un miros efervescent, reminescent unui odor al ierbii proaspăt tăiate, parfumul se așază pe note calde de tabac, vanilie, vetiver și piele. Noblesse este creat pentru persoana care cauta să-și exprime caracterul elegant atât prin ținută, gesturi, cât și prin alegerea parfumului.

Kashmir

Trăirile care stau la baza procesului creativ al lui Kashmir sunt seducția, opulența și misterul. Kashmir este un parfum dens, dulce, care are în deschiderea sa un acord de oud oriental, interpretat după stilul parfumeriei franțuzești. Parfumul se așază delicat pe piele prin note de lemn de cașmir, mosc și caramel ars. Kashmir este parfumul de seară, care va acționa precum un magnet pentru toate lucrurile interzise, pe care dorim să le simțim.

DAN TIMARU

 

 

 

 

 

 

 

 

Amănunte pe: lugojeanul.ro.

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Direct la Subiect

Doi lugojeni au plecat într-o aventură epică, pentru a străbate pe bicicletă cele mai misterioase locuri din India. Povestea lor a început în Delhi,...

Sport

Nimeni nu se aștepta la o partidă ușoară contra redutabilei CSM București, singura echipă din România care are în palmares un titlu european în...

Cultură

Lugojenii sunt invitați duminică, 21 aprilie, de la ora 19, la Casa de Cultură “Traian Grozăvescu” Lugoj, la concertul de pricesne ”Drumul Crucii”. Pe...

Știri

Două persoane care circulau pe trotuar au ajuns la spital, după ce au fost lovite de un autoturism implicat într-un accident rutier. Potrivit polițiștilor,...