Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

ABA Banat pregătește 12 lucrări majore pentru reducerea riscului de inundații

ABA Banat are prevăzute în planul de investiții al acestui an, 12 lucrări care urmăresc mărirea gradului de siguranță în exploatare a acumulărilor existente, reducerea riscului de inundații în vederea protejării populației, a infrastructurii și a obiectivelor socio-economice localizate în zonele de risc, precum și protecția mediului și a  biodiversității prin măsuri ecologice relevante și prin măsuri pentru asigurarea debitului ecologic.

Sunt 6 lucrări de investiții cu finanțare de la bugetul de stat și din surse proprii situate pe cursurile de apă: Timiș, Bega, Oravița, Belareca și alte 6 lucrări de investiții cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Astfel, vor fi continuate lucrările începute în bazinele hidrografice: Bega, Cerna și Oravița, în vederea finalizării acestora, lucrările fiind realizate, ca procente, între 66% – 76%:

  • Amenajare râu Bega și afluenți pe sectorul Curtea-Valea lui Liman, județ Timiș (realizare 66%)
  • Regularizare pârâu Belareca, județ Caraș-Severin (realizare 76%)
  • Refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oravița, județ Caraș-Severin (realizare 72%).

Pentru aceste lucrări, anul acesta sunt necesare circa 9 milioane lei.

Lucrarea “Apărare împotriva inundațiilor a municipiului Caransebeș, zona Aeroport-zona Caransebeșul Nou, județ Caraș-Severin” are deja demarate procedurile pentru exproprierea terenurilor necesare amplasării lucrărilor. Pasul următor este să se obțină toate avizele necesare demarării lucrărilor.

Alte 2 proiecte noi, cu scopul apărării împotriva inundațiilor în vederea protejării populației, vor putea începe procedurile de achiziții pentru  execuția lucrărilor:

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
  • Sistem de evacuare ape din incinta îndiguită la Remetea Pogănici, județ Caraș-Severin
  • Consolidare și reprofilare râu Timiș pe sectorul Lugoj-frontieră Serbia, jud. Timiș

Valoarea estimată a investiției pentru aceste servicii de achiziție este de circa 31 milioane de lei.

La 3 lucrări propuse spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNNR) sunt demarate procedurile de achiziție pentru serviciile de asistență tehnică de proiectare, în urma cărora se vor stabili soluțiile tehnice cele mai eficiente și estimarea financiară a acestora:

  • Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Nodului Hidrotehnic Coștei, județ Timiș
  • Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Surduc, județ Timiș
  • Asigurarea atenuării și tranzitării în siguranță a volumelor de viitură pe râul Caraș și afluenți pe tronsonul Ticvaniu Mare-frontieră Serbia, județ Caraș-Severin

“Pentru următoarele 3 proiecte care se află în faza de pregătire documentație, doar unul, respectiv traseul cicloturistic ce se va realiza pe coronamentul digului de apărare împotriva inundațiilor, pe malul stâng al râului Timiș, are contractul de finanțare semnat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Celelalte două proiecte, care vor reabilita 25 km linii de apărare, sunt în faza de avizare  documentație, urmând ca apoi să fie demarate procedurile de achiziții a serviciilor de expertiză tehnică și de proiectare”, a declarat Lucreția Bociort, directorul ABA Banat.

Este vorba despre proiectele:

  • Traseu cicloturistic dig râu Timiș mal stâng, tronson Albina – frontieră Serbia, județ Timiș
  • Reabilitarea liniilor de apărare mal stâng și drept râu Bistra și afluenți, județ Caraș-Severin
  • Reabilitare linie de apărare existentă râu Nera mal stâng la Socol, județ Caraș-Severin

Valoarea estimată a investițiilor finanțate prin PNRR  de care ar putea beneficia ABA Banat este de circa 44 milioane de euro cu TVA.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Stiri din Timiș

Locuitorii din Timișoara și mai multe localități din județul Timiș vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 27–31 iulie 2026. Întreruperile sunt programate...

Actualitate

Tribunalul Timiș a amânat, pentru a douăsprezecea oară, pronunțarea în procesul în care cinci polițiști din Arad sunt judecați pentru că ar fi primit...

Știri din Reșița

Locuitorii municipiului Reșița vor avea, în premieră, acces la două tuneluri de răcorire, care urmează să devină operaționale în următoarele zile. Inițiativa aparține Radio...