Prima înfățișare, în procesul dintre Primăria Lugoj și peste cei 60 de angajați care contestă organigrama, hotărârile de desființare a unor servicii și actele subsecvente (preavize și decizii de concediere), a avut loc luni dimineața. Reprezentați de liderul sindical Tiberiu Negrei, angajații Primăriei Lugoj cer suspendarea executării documentelor mai sus menționate, conform, lugojeanul.ro.
„Au depus cei de la Consiliul Local Lugoj și primar o întâmpinare, noi am depus o cerere de modificare a acțiunii. În sensul că am cerut introducerea în cauză și a Casei de Cultură, care de asemenea a fost desființată prin hotărârea Consiliului local. Și am enumerat mai multe acte subsecvente: decizii emise de primar, decizii ale Casei de Cultură prin care încetează contractele de muncă, respectiv niște concursuri”, a declarat juristul Tiberiu Negrei………………………..
Amănunte pe: lugojeanul.ro.