Șapte milioane de români vor beneficia de cele peste 2.232 de proiecte, în valoare de zece miliarde de lei, finanțate prin PNRR, care se vor finaliza anul acesta, cel târziu anul viitor, anunță ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
Bugetul de investiții al Administrației Naționale ‘Apele Române’ cuprinde aproximativ 250 de milioane de lei pentru poldere, diguri, baraje. Peste 50% din sumele alocate pe Bunuri și servicii sunt, de fapt, sume care vor merge pentru mentenanța infrastructurii hidrotehnice. Deci, în realitate, sumele sunt mult mai mari, spune Diana Buzoianu. La acestea se adaugă 260 de milioane de lei din bugetul național pe investiții în infrastructura critică împotriva inundațiilor. Sunt cinci proiecte majore, printre care și Lacul Surduc din județul Timiș.
Sunt proiecte, spune ministra Mediului, care au fost preluate din PNRR pentru care nu mai existau banii necesari, care fuseseră pierdute pentru că nu au fost finalizate și nici măcar nu fuseseră începute la momentul în care a ajuns în minister. Pe lângă Lacul Surduc pe listă se mai află Cuceu, Rovinari, Frumoasa și Lacul Roșu.
Investițiile în Banat trec de 32 milioane de lei și vizează siguranța acumulării Surduc, cea mai mare din județul Timiș, precum și protecția comunităților și a terenurilor agricole prin lucrările de pe pârâul Nădrag și râul Bega.














































































































