Poliția Locală Timișoara transmite că a intensificat în ultima perioadă patrulările în parcurile din oraș. În luna aprilie, în urma sesizărilor de la cetățeni, dar și ca urmare a constatărilor proprii din timpul patrulărilor, polițiștii locali au luat măsuri în cazul a 40 de persoane care au fost sancționate cu amenzi totale de 15.625 lei.
Cele mai multe probleme constatate se referă la parcarea neregulamentară, inclusiv în zona verde, tulburarea liniștii publice prin folosirea de aparate pentru ascultarea de muzică la intensitate ridicată, consumul de alcool pe domeniul public, aruncarea de resturi, precum chiștoace de țigări, ambalaje, dar și lăsarea câinilor nesupravegheați, fără lesă sau botniță în zone aglomerate, trasmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Astfel de situații au fost constatate cel mai frecvent în zona Parcului Botanic, a Parcului Justiției, Anton Scudier, Petofi Șandor, Adolescenței, Dacia.
Instituția mai precizează că, de la începutul lunii mai, pe perioada de vară, parcurile sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor locali care, prin prezența lor, intenționează în primul rând să prevină săvârșirea de fapte de natură contravențională sau penală.
Cetățenii care observă orice nereguli pot sesiza Dispeceratul Poliției Locale Timișoara la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în vederea luării măsurilor legale.
















































































































