A început turnarea primului strat de asfalt pe drumul care leagă Timișoara de comuna Sânandrei. Anunțul a fost făcut de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a precizat că lucrările au intrat într-o nouă etapă de execuție și că ar putea fi finalizate înainte de termen, dacă se păstrează ritmul de lucru.
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 692 au început în urmă cu mai puțin de două luni. Autoritățile județene susțin că dezvoltarea infrastructurii este necesară în contextul evoluției zonei periurbane a Timișoarei, în special a comunei Sânandrei, aflată în plin proces de extindere.
Proiectul vizează lărgirea la patru benzi a DJ 692, pe un tronson care include și conexiunea cu DN69, în zona de descărcare de pe autostrada A1, pe Calea Aradului. Pe lângă extinderea carosabilului, investiția prevede amenajarea de trotuare, piste de biciclete, șanțuri și rigole, intersecții și sensuri giratorii, precum și iluminat public.


















































































































