La 36 de ani de la semnarea Proclamației de la Timișoara, Societatea Timișoara organizează Gala Premiilor Societății Timișoara, un eveniment dedicat recunoașterii personalităților care au promovat valorile democratice și curajul civic după 1989. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 11, la Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, conform: https://www.tion.ro/
Gala își propune să marcheze memoria Revoluției din Decembrie 1989 și să îi onoreze pe cei care, prin activitatea lor publică, au susținut integritatea, libertatea de exprimare și spiritul civic în societatea românească.
Printre laureații ediției din acest an se numără actorii Victor Rebengiuc și Tudor Chirilă, artistul plastic Dan Perjovschi, judecătoarea Raluca Moroșanu, precum și jurnaliștii Cristian Mititelu, Niculai Constantin Munteanu, Mihai Voinea și Andreea Pocotilă.
Cele nouă trofee care vor fi acordate în cadrul galei au fost realizate special pentru această ediție de artistul timișorean Tasi Iosif.
Programul evenimentului include, de la ora 11, conferința „Revoluția din Decembrie. Moștenire și Memorie”, urmată de o dezbatere cu invitați speciali. De la ora 12:30 va avea loc festivitatea de acordare a Premiilor Societății Timișoara.
Revoluția din Decembrie 1989 a început la Timișoara, unde oameni ieșiți în stradă, fără arme, dar animați de dorința de libertate, au învins frica prin solidaritate. Sacrificiul celor care și-au pierdut viața a deschis drumul către democrație pentru întreaga Românie, iar memoria lor rămâne un reper moral al societății.












































































































