Procurorii Parchetului European (EPPO) din Timișoara au descins joi dimineață la sediul Primăriei Oravița și la Spitalul Orășenesc din localitate, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene estimate la câteva milioane de lei, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/
Ancheta vizează un proiect european în valoare de peste 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), destinat modernizării și dotării spitalului din Oravița. Surse din rândul anchetatorilor susțin că administrația locală, beneficiara proiectului, ar fi decontat lucrări care nu au fost efectiv realizate.
Deși proiectul avea termen de finalizare în 2024, acesta a fost prelungit până în 2025. Între timp, firma contractată a retras muncitorii de pe șantier după ce ar fi încasat circa 85% din valoarea totală a contractului, în condițiile în care lucrările efective ar fi fost realizate într-o proporție foarte mică.
Procurorii EPPO au ridicat zeci de documente și înscrisuri, iar în zilele următoare mai mulți angajați ai Primăriei Oravița și reprezentanți ai spitalului vor fi audiați la sediul instituției din Timișoara.












































































































