Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Povestea celei mai vechi mănăstiri din Banat, care datează din secolul al VIII-lea. A fost reînființată în anii 2000

În Banatul românesc se găsește o mănăstire cu o istorie ce datează încă din secolul al VIII-lea, vremea când Banatul se afla sub stăpânirea Primului țarat Bulgar, iar în aceste locuri s-ar fi aflat un așezământ monahal. Aceasta se numește Mănăstirea Morisena și este situată la hotarul comunei Cenad, la 75 de kilometri nord de Timișoara, fiind vizibilă de pe DN6, care leagă Timișoara de Sânnicolau Mare și Cenad.

Atestată documentar pentru prima dată în anul 1002, mănăstirea a fost înființată de jupânul Ahtum, după ce a fost botezat la Vidin, urmând ritul bizantin. Odată cu cucerirea Banatului în 1028, regele maghiar Ștefan I a dăruit cetatea și domeniul generalului său victorios în luptele cu Ahtum, Hanadin. La acea vreme, mănăstirea era dedicată Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, Sfântul Ioan.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Când a avut loc marea Schismă în 1054, mănăstirea Morisena a rămas credincioasă patriarhiei constantinopolitane, adică Bisericii Ortodoxe, ceea ce a stârnit nemulțumirea călugărilor benedictini romano-catolici din zonă. Regele maghiar a intervenit și a strămutat călugării ortodocși la Oroslamos, în Banatul sârbesc, în timp ce Morisena a devenit o abație, reședința primei episcopii romano-catolice înființată de către noii cuceritori.

Cu toate acestea, după un mileniu zbuciumat, în anul 2003, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a binecuvântat reînființarea mănăstirii de la Cenad, marcând astfel locul unde s-au înălțat primele rugăciuni în numele Domnului Iisus Hristos pe teritoriul țării noastre. De asemenea, prezența unui locaș monahal în această parte a eparhiei a fost considerată a fi benefică pentru revigorarea vieții bisericești.

Biserica de la Mănăstirea Morisena a fost târnosită la data de 24 iunie 2005, de către PS Episcop Vicar Lucian Mic, fiind binecuvântate în același timp corpul de clădire și paraclisul de vară. Acestea au fost construite în plin câmp, pe un teren care era folosit în trecut pentru agricultură.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Caraș - Severin

O femeie din județul Caraș-Severin a fost salvată la timp de polițiști, cadre medicale și localnici, după o intervenție contracronometru desfășurată luni, în apropierea...

Știri din Lugoj

Primăria Lugoj demarează lucrările de modernizare a celui de-al doilea tronson al străzii Alexandru Mocioni, în cadrul unui proiect european de aproximativ 21 de...

Știri din Timișoara

Decizia de încetare a ocupării postului a fost emisă pe 8 octombrie 2026, după ce hotărârea Tribunalului Timiș privind anularea concursului din 2023 a...

Actualitate

Traficul rutier de pe principalele artere din județul Arad este monitorizat din elicopter în zilele de 9 și 10 octombrie, în cadrul unei acțiuni...