Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

REDISCOVER – Povestea dramatică a evreilor din Timișoara este acum online, într-un muzeu virtual

REDISCOVER – titlul proiectului UE în care Municipiul Timișoara a fost implicat împreună cu opt orașe din regiunea Dunării, începând cu anul 2018 – reprezintă redescoperirea și valorificarea patrimoniului evreiesc ascuns din regiunea dunăreană. Proiectul este implementat până la jumătatea anului 2021 ca parte a INTERREG – Programul Transnațional Dunărea, finanțat în mare parte din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Principalul produs pilot implementat la Timișoara este site-ul web Muzeul Virtual al Evreilor din Timișoara „Prim Rabin Dr. Ernest Neumann”. Acesta se dorește a fi o sursă digitală pentru toate aspectele legate de istoria şi patrimoniul cultural al evreilor din Timişoara, cu diverse secțiuni, despre istoria comunităţii, contribuţia acesteia la dezvoltarea economică şi culturală a oraşului, personalităţi marcante, religie şi obiecte de cult, patrimoniul cultural tangibil şi cel intangibil, materiale video și audio, precum şi informații despre activităţile desfăşurate de Comunitatea Evreilor din Timişoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Materialele au fost puse la dispoziția Municipiului Timișoara cu titlu gratuit de Dna. Georgeta Neumann Herzfeld și de Comunitatea Evreilor din Timișoara. Website-ul va include și materiale video realizate în cadrul proiectului REDISCOVER. Un alt produs turistic pilot este HerStory – Timișoara evreiască din perspectivă feminină, material pus la dispoziția ghizilor turistici locali.

Pe parcursul proiectului au fost implementate diverse activități de promovare a patrimoniului cultural evreiesc local: organizarea unui Walkshop cu partenerii de proiect; inventarierea patrimoniului cultural evreiesc local; elaborarea portofoliului local al produselor turistice potenţiale privind patrimoniul cultural evreiesc; organizarea unui tur pilot al patrimoniului cultural evreiesc pentru ghizii turistici locali, realizarea unui clip de promovare a primului Festival Evreiesc local, Shalom Ierusalim, organizat în 2019; elaborarea unei Strategii comune de vizibilitate la nivel de parteneriat; organizarea a 4 expoziții având ca temă personalitățile evreiești locale, sărbătorile din calendarul ebraic, opera arhitecților evrei Lipot Baumhorn și Henrik Telkes; tipărirea unor broșuri despre patrimoniul evreiesc local; traducerea Cărții de bucate REDISCOVER, etc.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...