Primăria Timișoara a anunțat recent o “sancțiune drastică” aplicată constructorului Alex Dia Construct SRL, responsabil de lucrările la Clinica de Balneologie, după trei ani de toleranță și nereguli grave în managementul șantierului, conform: https://renasterea.ro/
Amenzile, în valoare totală de 102.500 de lei, au fost impuse pentru lipsa unei platforme de spălare a roților, absența colectării selective a deșeurilor și condițiile necorespunzătoare de salubrizare pe șantier. Măsurile vin după multiple sesizări privind modul de lucru, asemănat de locuitori și specialiști cu șantierele din țările lumii a treia.
Deși oficialii se laudă cu aplicarea amenzilor, locuitorii și inginerii atrag atenția asupra întârzierilor mari în acțiunile administrației. Pe lângă întârzierile de la Clinica de Balneologie, firma Alex Dia Construct SRL este implicată și în alte proiecte pentru primărie, printre care anveloparea blocurilor de pe Arieș nr. 20 și Cetății nr. 50-52. Aici, rezidenții se confruntă cu probleme severe, precum infiltrarea apei în apartamente, distrugerea balcoanelor și deteriorarea lifturilor.
Imaginile din șantiere și comentariile unui specialist dezvăluie practici riscante: de la aruncarea molozului direct de pe platformă, până la lipsa unor măsuri elementare de siguranță, care pot pune în pericol locatarii și muncitorii. Expertul avertizează că aceste deficiențe cresc riscul accidentelor grave și afectează calitatea lucrărilor pe termen lung.
La postările pe social media, viceprimarul Ruben Lațcău a răspuns scurt că toate șantierele vor fi verificate, însă locuitorii rămân sceptici. Pe lângă criticile primite online, cetățeni activi, precum inginerul Alin Ciobanu, continuă să atragă atenția asupra derapajelor din administrație, cerând transparență și acțiuni reale.


















































































































