Meteorologii anunță o încălzire a vremii în ultimele zile ale anului. Temperaturile maxime vor atinge valori între 5 și 10 grade, iar în sudul Banatului pot urca până la 12 grade. Minimele vor fi între -5 și 0 grade, cu variații locale, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Astăzi, cerul va fi mai mult noros la câmpie și variabil în zonele de deal și munte. În zonele joase, ceața va fi prezentă local și, pe alocuri, persistentă. La munte, vântul va sufla slab, cu intensificări izolate.
Mâine, vremea va continua să fie ușor mai caldă decât media acestei perioade. Cerul va fi temporar noros în zonele joase, unde ceața ar putea persista, dar variabil în rest. Temperaturile maxime se vor situa între 5 și 10 grade, iar cele minime vor coborî la -7 grade în depresiunile din Crișana, în timp ce zonele de deal vor înregistra valori mai ridicate, de până la 3…4 grade.
Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara anunță că, pe parcursul zilelor următoare, tendința de încălzire a vremii se va menține.












































































































