Meteorologii anunță o zi ploioasă în Banat și Crișana, cu scăderi ale temperaturilor, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Cerul va fi mai mult noros, iar la munte și local în rest vor fi ploi și averse. Noaptea, cerul se va însenina treptat, dar precipitațiile vor persista izolat.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări pe creste, iar izolat vor fi condiții de ceață. Temperaturile maxime vor oscila între 18 și 23 de grade, în timp ce minimele vor scădea la 6-11 grade.
Mâine, vremea se va ameliora și va continua să se răcească, cu cer variabil și precipitații izolate la munte.


















































































































