USR și-a ales noul Birou Național în cadrul Congresului desfășurat sâmbătă, 31 octombrie, la Timișoara. Potrivit rezultatelor preliminare, șapte membri au obținut funcțiile de vicepreședinți, urmând să facă parte din echipa care va coordona activitatea partidului la nivel național în următorii trei ani.
În ordinea numărului de voturi obținute, funcțiile de vicepreședinți au fost câștigate de Radu Miruță, Diana Buzoianu, Iulian Lorincz, Dan Barna, Radu Mihaiu, Irineu Darău și Diana Stoica.
Din noul Birou Național vor mai face parte Cristian Seidler, Stelian Ion, Silviu Dehelean, Ionuț Moșteanu, Oana Țoiu, Vlad Voiculescu, Sorin Șipoș, Oana Murariu, Roxana Vîlcu, Pollyanna Hangan, Eugen Terente, Teodora Stoian, Ruben Lațcău, Mircea Aurel Deac, Andrei Nistor, Lucian Stanciu-Viziteu și Florin Drăgulin.
Reprezentanții USR au precizat că rezultatele prezentate sunt preliminare, iar lista finală a membrilor aleși urma să fie anunțată în aproximativ două ore de la publicarea primelor date.
Noul Birou Național va avea rolul de a coordona activitatea politică a formațiunii la nivel național și de a pune în aplicare direcțiile strategice stabilite în cadrul Congresului.
Echipa de conducere va colabora cu Dominic Fritz, președintele USR, pentru coordonarea partidului în


















































































































