Ministerul Dezvoltării alocă 182.104.425,22 de lei pentru consolidarea seismică, modernizarea, reabilitarea și reconstruirea a 21 de obiective de investiții, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat și Programul național de investiții ‘Școli sigure și sănătoase’, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost aprobate finanțări în valoare de 101.078.885,16 lei pentru nouă obiective de investiții din județele Brașov, Bacău, Constanța, Maramureș, Dâmbovița, Gorj și Vâlcea.
Căminului de Bătrâni din Ohaba Mâtnic, comuna Copăcele, județul Caraș-Severin i se alocă 6.979.401 lei pentru reabilitarea, consolidarea și eficientizarea energetică. Proiectul este gestionat la nivel local prin Primăria Comunei Copăcele, fiind parte dintr-un program național de consolidare a clădirilor publice cu risc seismic. Clădirea servește drept centru de îngrijire pentru persoanele vârstnice din zonă, oferind servicii sociale într-o regiune rurală unde astfel de facilități sunt esențiale.
Totodată, prin Programul național de investiții ‘Școli sigure și sănătoase’, a fost repartizată suma totală de 81.025.540,06 lei în vederea consolidării, modernizării și eficientizării energetice a 12 școli din județele Galați, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Botoșani, Iași și Olt.















































































































