Turiștii din Caraș-Severin aflați în prezent în Dubai sunt în siguranță, deși zborurile către și dinspre această destinație sunt suspendate temporar până în 8 martie, anunță agenția de turism Eximtur Reșița, conform: https://www.radioresita.ro/
Potrivit informațiilor primite de la tur-operatori, cursele aeriene sunt sistate până la această dată, urmând ca din 9 martie să fie luate noi decizii privind reluarea zborurilor. Reprezentanții agenției precizează că turiștii nu sunt blocați și beneficiază de condiții normale de ședere.
„Avem turiști în Dubai în momentul de față. Nu îi considerăm blocați, sunt la fața locului și sunt în siguranță. Într-adevăr, zborurile sunt pentru moment sistate, iar plecările care urmează vor fi reprogramate”, au transmis reprezentanții agenției.
Printre cei aflați în Emiratele Arabe Unite se numără și familii care ar fi trebuit să revină în România în aceste zile. Revenirea lor va fi organizată imediat după reluarea curselor aeriene.
În ceea ce privește costurile suplimentare generate de prelungirea șederii, acestea sunt acoperite momentan de tur-operatori, conform condițiilor contractuale. Agenția, în calitate de intermediar, transmite turiștilor informațiile primite de la parteneri.
De asemenea, există plecări programate începând cu 10 martie, însă fiecare situație este analizată individual, în funcție de evoluția contextului din regiune și de deciziile oficiale privind traficul aerian.
Reprezentanții agenției subliniază că nu au existat solicitări masive de retragere din partea clienților. În cazul unei renunțări voluntare înainte de o decizie oficială de anulare, contractele pot prevedea penalizări de până la 100%. Dacă situația o va impune, turiștii vor putea opta pentru reprogramare sau pentru returnarea sumelor achitate.














































































































